TransInfo

Se deschide drumul expres 12 Balș – Slatina

DEx12 Balș-Slatina s-a deschis joi. Conform informațiilor noastre de ultimă oră, constructorul UMB a reușit să avanseze cu marcajele și restul finisajelor, în ciuda vremii proaste, cei 16 kilometri și ceva dintre nodurile Balș Vest (Spineni) și Slatina Vest (Piatra Olt/Găneasa) urmând să fie inaugurați pe 21 aprilie.

Atenție! Deși Parlamentul a adoptat legea prin care se modifică viteza pe drumurile expres la 120 km/h, mai durează până când ea va fi promulgată de președintele Iohannis. Așa că într-o primă fază șoferii vor merge cu 100 km/h.

Când circulăm pe restul de 24 de kilometri ai tronsonului 2? Perfect fezabil în aproximativ o lună de zile, în condițiile în care al doilea pod feroviar peste DEx12 din zona Găneasa va fi executat sub trafic și în nodul Valea Mare (Slatina Est) vor fi construite rapid girațiile și două bretele de intrare/ieșire.

Solicităm antreprenorului general și oficialilor din Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru a da drumul traficului pe segmentul Piatra Olt-Valea Mare, cel târziu la final de mai, început de iunie, astfel încât șoferii să scape definitiv de coșmarul traversării orașelor Slatina și Balș, iar localnicii să respire aer (mai) curat!

Etichete