Nikola prezintă viitorul transportului rutier de marfă cu zero emisii

În cadrul evenimentului Nikola World de la WestWorld din Scottsdale, CEO-ul Nikola, Trevor Milton, a oferit o perspectivă încurajatoare celor care se pregătesc pentru revoluția verde în transporturile rutiere, prezentând noile modele de camioane cu zero emisii.

Vrem să transformăm complet industria de transport” a spus Milton. „Datorită viziunii noastre, lumea va fi mai curată, mai sigură și mai sănătoasă„.

Primul produs prezentat a fost vehiculul de teren Nikola Reckless, care a fost introdus pe scenă prin telecomandă.

Aproape fără nici un sunet, Reckless sfidează toate standardele” a declarat Andrew Christian, Vicepreședinte Nikola Powersports, pecizand că toate vehiculele din aceasta clasă vor funcționa pe combustibili alternativi în viitorul apropiat.

Viziunea companiei privind transportul de marfă ecologic vizează mai multe aspecte-cheie; în primul rând, noile tehnologii implementate permit o mai mare capacitate de stocare a hidrogenului, o amplasare optimizată a sistemului de propulsie și o rețea robustă de alimentare cu hidrogen de 70MPa.

„Am deschis recent prima stație de hidrogen la sediul nostru din Phoenix. Suntem lideri pe aceasta nișă și colaborăm cu producători de echipamente pentru a dezvolta noi standarde și pentru a permite alimentarea în mai puțin de 15 minute. Scopul nostru este siguranța și interoperabilitatea, astfel încât oricine să poată alimenta la stația noastră“ a spus Jesse Schneider, reprezentant al companiei.

În prezent, peste 13.000 de camioane Nikola sunt in stadiul de precomandă. Doar compania Anheuser-Busch a comandat deja peste 800 de camioane clasa 8 de la Nikola, anticipând deja “revoluția verde” din acest sector.

 

Etichete