Aveți o știre nouă? Spuneți-ne și nouă despre aceasta!

Şoferii vor putea solicita anularea a două puncte de penalizare dacă fac dovada vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan.

În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare” – se arată într-un amendament la proiectul iniţiat de senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea.

Inițiatorii proiectului de lege argumentează că această măsură este întâlnită şi în alte state și că aceasta are rezultate pozitive privind siguranţa rutieră

Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educaţie rutieră şi conştientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greşit la volan”, se arată în argumentul oficial.

Senatul a aprobat proiectul legislativ la începutul acestei săptămâni, cu 85 de voturi ”pentru” şi două abţineri. Pentru validarea finala, proiectul va trebui aprobat și de către Camera Deputaților.

Foto: Wikimedia Commons

comentarii

comments0 comentarii
thumbnail
Pentru a vedea notificările de la comentarii, mergeți la profil