Comisia Europeană a notificat zece state membre care nu au transpus nici până la această dată în legislația națională regulile privind detașarea șoferilor profesioniști.
Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Italia, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Finlanda au primit recent notificări din partea CE, având obligația de a se alinia prevederilor Pachetului Mobilitate 1 pentru a evita declanșarea procedurilor de infringement (incalcare a dreptului comunitar).
De asemenea, CE a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Danemarcei și Franței pentru că acestea nu au notificat CE în legătură cu toate măsurile de transpunere a Directivei (UE) 2020/1057 în legislația națională.
Directiva stabilește regulile privind detașarea șoferilor în sectorul transportului rutier. Printre altele, garantează dreptul conducătorului auto de a fi plătit cu salariul din țara în care a fost detașat și stabilește un cadru legal clar pentru operatorii de transport în desfășurarea operațiunilor lor.
Danemarca și Franța nu au luat toate măsurile necesare pentru a asigura transpunerea deplină a directivei în dreptul intern și/sau nu au notificat CE privind implementarea acestor măsuri. Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere celor două state membre, care au acum două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie” se arată în declarația CE.
La finalul lunii februarie a.c., Comisia Europeană anunța că este pregătită să inițieze proceduri de infringement împotriva statelor membre care nu transpun în legislația națională reglementările privind detașarea șoferilor prevăzute în cadrul Pachetului Mobilitate 1.
Conform oficialilor europeni, continuarea utilizării sistemelor naționale privind detașarea lucrătorilor ”reprezintă o încălcare a legislației UE”.
România nu se află pe această listă, având în vedere faptul că a transpus la timp prevederile Directivei 1057/2020 în legislația națională prin Ordonanța nr.12/2022.