TransInfo

Logistica 4.0: De la grame la tone

Puteți citi articolul în 6 minute

Lemvigh-Müller are cel mai mare depozit de oțel din Danemarca. Aceste este alcătuit din două departamente, numite informal: „Tehnic” și „Oțel”.

Primul susține instalatorii și industriile din domeniul electricității, mașinilor etc. Al doilea departament furnizează oțel și alte metale.

Compania este de dimensiuni mari – are aproximativ 1.200 de angajați și 23 de magazine. Pe partea logistică, toate livrările au loc din trei depozite centrale localizate în Odense, Kolding și Randers.

În cel mai mare dintre ele, în Odense, clienții pot alege dintr-o gamă de aproximativ 130.000 articole. Unu din patru articole din stocul general se află în depozitul din Odense, în jur de 30.000 de articole fiind stocate aici.

Controlul asupra acestei diversități reprezintă o mare provocare pentru logistică. Mai ales pentru că mărfurile din depozit sunt foarte diverse.

Cele mai mici dintre ele cântăresc câteva grame, iar cele mai mari aproximativ trei tone!

Cele mai mari au o lungime de aproape șase metri, iar cele mai mici componente doar câțiva milimetri!

Totul este stocat pe o suprafață de aproximativ 25.000 mp.

Există, de asemenea, rute de transport (amplasate pe mai multe niveluri), un număr mare de scări, benzi transportoare și lucrători din depozit implicați în depozitarea, completarea sau ambalare articolelor. Mulți dintre cei care lucrează în depozit sunt echipați cu dispozitive de control vocal.

Punctul slab în ceea ce privește depozitului central al produselor electrice din Odense a fost, de ani de zile, lipsa de transparență a ofertei, care a rezultat dintr-un sistem destul de depășit de gestionare IT.

Pentru a schimba acest lucru, s-a decis implementarea computerizării, inclusiv a implementării unui nou sistem WMS în depozit.

Conform filozofiei LEAN, panourile de informare ocupă un loc important. Obiectivele și prioritățile sunt evidențiate în culori. Acest lucru vine mai ales în ajutorul angajaților temporari sau pe termen scurt (mulți dintre aceștia lucrează în depozit).

Depozitul propriu-zis, datorită numeroaselor grupe de produse, este împărțit în cinci zone, precum și sectoarele de recepție și transport.

Regulile generale sunt clare: dacă comanda este acceptată înainte ora 18:00, produsul este livrat a doua zi, iar în cazul în care clientul alege livrarea în timpul nopții, livrarea are loc a doua zi dimineața înainte de ora 7:00.

În medie, aproximativ 11.000 de articole sunt livrate pe zi.

În unele cazuri, sunt comandate mai mulți paleți cu același produs, în altele este vorba doar de bucăți individuale de bunuri.

Am lucrat utilizând LEAN și grupuri de auto-gestionare, dar nu am reușit să îmbunătățim performanța și calitatea. Pur și simplu nu aveam date și cu siguranță nu în timp real. Suntem un depozit foarte divers, cu o gamă foarte largă de produse și multe configurații, motiv pentru care am decis să adaptăm sistemul WMS pentru procesele noastre” – explică Steffen Rasmussen, Director de Logistică.

„Multe companii care utilizează Astro WMS utilizează în procent de 80% soluții standard, în timp ce noi probabil că folosim, în procent de 80%, soluții personalizate. Sistemul este foarte flexibil și multe ajustări pot fi făcute de noi înșine” mai adaugă Steffen Rasmussen, enumerând o serie de beneficii ale soluțiilor pentru creșterea eficienței, legate de implementarea sistemului.

Verificarea comenzilor a fost redusă de la două la una (cu controlul greutății), completarea are loc direct în cutia de expediere, și există și posibilitatea de a folosi noi metode de completare, sortare și primire a bunurilor intrate.

Eficiența este monitorizată în timp real, inventarele fiind efectuate sistematic (în loc de inventarele anuale, care durează 2-3 zile).

Șeful departamentului de logistică de la Lemvigh-Müller menționează, de asemenea, creșterile calitative în ceea ce privește eficiența.

Este vorba, printre altele, de faptul că picking-ul controlat prin voce înseamnă mai puține greșeli și un mediu de lucru mai sigur (atunci când ambele mâini sunt libere), erorile în transporturi au fost limitate și că nivelul de angajare poate fi planificat mai ușor și mai eficient.

La implementare a lucrat un grup de proiect format din douăzeci și cinci de persoane, angajați ai Lemvigh-Müller și Consafe Logistics.

Acest proces a durat câteva luni.

Lucrările pregătitoare au constat în activități care au implicat cartografierea proceselor, care au fost împărțite în trei domenii: mărfuri de intrare, depozitare și expedieri.

Am făcut acest lucru pentru a simplifica munca și a numi reprezentanții proceselor responsabili pentru diferite domenii” – explică Rasmussen.

Demersurile au inclus, de asemenea, măsurători și verificarea locației, lucrul cu sistemul SAP, testarea amănunțită și instruirea angajaților care utilizează sistemul.

Testele au avut în vedere și situații extreme, trebuind să testeze funcționalitatea și performanța sistemului cu o cantitate extrem de mare de date, pentru a se asigura funcționarea acestuia în toate condițiile de lucru.

La lansarea în producție, am reușit să obținem un număr de 9.000 de linii de comandă, zilnic din prima zi. Au existat și câteva mici greșeli. În același timp, o data cu implementarea WMS, am introdus și o mulțime de dispozitive noi. Am depus multe eforturi pentru a testa echipamentul și a pregăti cât mai mulți angajați posibil. Acest lucru ne-a ajutat să identificăm și să eliminăm majoritatea problemelor legate de dispozitive, înainte de lansarea sistemului” explică Rasmussen.

El mai adaugă că rezultatul implementării este o reducere cu 50% a numărului de erori (de la 40 la 20 pe zi), ceea ce înseamnă o calitate de aproximativ 99,8% și o creștere generală a productivității de 5-10%.

Foto: LMG

Etichete