Continental colaborează cu Universitatea din Iași pentru dezvoltarea de soluții privind conducerea automatizata

Puteți citi articolul în 3 minute
|

13.07.2020

Continental anunță că va continua colaborarea cu instituțiile academice în cadrul proiectelor de cercetare PRORETA. Compania are parteneriate cu Universitatea Tehnică din Darmstadt, Universitatea din Bremen și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Proiectul PRORETA 5 este dedicat uneia dintre cele mai dificile sarcini pentru conducerea automatizată: recunoașterea situațiilor complexe de trafic din orașe și modul în care algoritmii dezvoltați după analiza datelor furnizate de senzori pot deduce deciziile corecte de conducere în aceste situații.

Într-o intersecție nereglementată, de exemplu, este o provocare să interpretezi corect toate obiectele legate de direcția de călătorie prevăzută – inclusiv direcția lor de mișcare, intenția și prioritatea – fără intervenția umană. Inteligența artificială (AI) joacă un rol esențial în acest sens. Metodele AI trebuie testate atunci când punerea în aplicare a abordărilor tradiționale devine prea complexă sau își atinge limitele. Principalul avantaj al AI este că, după o perioadă de antrenare, este capabilă să tragă propriile concluzii corecte pe baza a ceea ce a învățat, chiar și în situații necunoscute. Acest element este reflectat în sloganul „urbAn drIving”- arată compania într-un comunicat.

Proiectul PRORETA 5 care urmează a fi finalizat în 2022, examinează algoritmi de natură cognitivă, de predicție a comportamentului și luarea deciziilor, într-un vehicul demonstrativ construit și echipat de Continental. Obiectivul este de a evalua performanța noii automatizări bazate pe AI pentru SAE (Society of Automotive Engineers) Level 4, folosind cea mai largă gamă posibilă de scenarii din interiorul unui oraș.

Astfel, odată demonstrată capacitatea AI de adaptare, se pot pune bazele de aplicare în viitor a acestor tehnologii.

Algoritmii bazați pe inteligența artificială ar trebui să fie capabili să recunoască și să interpreteze corect toate tipurile de scenarii complexe de trafic, rezultând decizii corecte de conducere.

Din partea Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, profesorul Florin Leon de la Facultatea de Automatică și Calculatoare este cel care coordonează contribuțiile referitoare la predicția comportamentală a celorlalți participanți la trafic.

PRORETA 5 reprezintă o oportunitate de a implementa cercetarea în viața cotidiană, vizând în final un plus de confort pentru fiecare dintre noi. Proiectul vine atât în sprijinul doctoranzilor, stimulați să descopere metode inovative ce îi ajută în dezvoltare, cât și al industriei auto, revigorată printr-un evident progres tehnologic” – a declarat Florin Leon.

Foto: Continental

Etichete