TransInfo

Fiecare al doilea camion care circulă din UK către Calais este gol

Puteți citi articolul în 5 minute

Deși poate părea încă devreme pentru predicții, efectele Brexit se resimt puternic; conform unor estimări recente, întârzierile cauzate de procedurile vamale vor duce la pierderi de până la 800 de milioane de lire sterline pentru companiile din sectorul de transport și logistică, dar și pentru comercianți.

Aceasta nu este însă singura problemă cu care se confruntă Marea Britanie, după efectele negative cumulate ale pandemiei dar și ale Brexit; aproape jumătate din camioanele care traversează în prezent Dover din Marea Britanie spre Franța circulă goale,  după cum informează Road Haulage Association.

Jim Harra, directorul Direcției de Venituri și Vamă din Marea Britanie, a declarat că guvernul britanic a solicitat administrației fiscale să acorde prioritate liberei circulații (a mărfurilor și vehiculelor – n.ed), mai degrabă decât respectării reglementărilor vamale:

„Ne așteptăm să existe unele neconformități (cu reglementările vamale – n.ed.), în special în primul exercițiu financiar (…) dar vom prioritiza circulația mărfurilor în detrimentul profitului pe termen scurt.”

Jim Harra a mai adăugat că Marea Britanie poate compensa pierderile financiare prin adăugarea unui TVA suplimentar. Măsuri de acest fel pot duce la înăsprirea sistemului de impozitare pentru bunurile cumpărate online de pe portaluri precum eBay sau Amazon.

Deși traficul la graniță este mai redus decât de obicei în această perioadă a anului, John Glen, economist la Chartered Institute of Procurement and Supply, spune că traficul ar trebui să revină în curând la niveluri normale.

Traficul transfrontalier după 1 ianuarie a fost scăzut în comparație cu nivelurile din trecut, dar odată cu epuizarea stocurilor din decembrie, ar trebui să crească, ceea ce va crește și presiunea asupra noilor proceduri de frontieră ” – a declarat Glen pentru Financial Times.

Până la 50% din curse sunt goale

Deocamdată, însă, aceste prognoze par excesiv de optimiste; după cum a estimat Road Haulage Association, aproape jumătate din camioanele care trec în prezent prin Dover spre Franța sunt goale.

Până la 50% din camioanele care se întorc în Europa prin Dover transportă doar aer; în mod normal, acest nivel este de 15-18% „- a declarat Richard Burnett, director executiv al RHA, citat de The Times.

Burnett a explicat de ce numărul camioanelor care traversează canalul a scăzut semnificativ:

Majoritatea camioanelor care aduc mărfuri în Marea Britanie nu sunt britanice și observăm o scădere semnificativă a numărului de transportatori dispuși să efectueze astfel de curse. Nu există o cerere constantă din partea exportatorilor, ceea ce înseamnă că aproximativ 40% din vehicule se întorc goale pe continent” – a subliniat Burnett.

Kilometraj gol, blocaje și suprataxe

Presa britanică a realizat o estimare a costurilor suportate de transportatori aferente curselor goale către continent. Acestea sunt cu aproximativ patru ori mai mari, companiile de transport fiind dispuse să plătească suplimentar pentru întoarcerea camioanelor goale, nedorind să le lase în parcare timp de mai multe zile.

Este un sistem prost până la urmă, dar asta este efectul Brexit. (…) Marea Britanie este deja de râsul Europei (…)”- a declarat pentru The Guradian un reprezentant al uneia dintre companiile de transport care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Ca o reacție la congestiile și întârzierile în fluxul de mărfuri, multe companii au introdus deja suprataxe. DSV Road a mărit cu 25% valoarea tarifelor aferente transporturilor din Marea Britanie către Europa. Lufthansa Cargo a luat măsuri similare iar operatori precum DB Schenker au declarat că preferă să oprească pentru moment toate transporturile către UK.

Între timp, unele companii britanice declară că sunt sfătuite de autorități să înființeze centre logistice pe continent dacă sunt implicate activ în operațiuni de export către UE. Acesta ar fi un mod de a evita întârzierile la frontieră, dar și costurile suplimentare cumulate.

Oricare va fi evoluția lucrurilor în viitorul apropiat, este clar că asistăm la schimbări majore în transportul european și în comerțul transfrontalier. Este dificil încă de prezis care va fi efectul acestor schimbări pe termen lung, dar un lucru este cert: lucrurile nu se vor mai întâmpla ca până acum.

Foto: Kent County Council

Etichete