TransInfo

Ce efecte are revoluția digitală asupra lanțului de aprovizionare?

Puteți citi articolul în 6 minute
|

17.01.2018

Revoluția digitală asupra lanțului de aprovizionare pare mai aproape ca oricând. Patru din cinci angajați din domeniul logisticii chestionați de Deloitte sunt de părere că, în prezent, consumatorii așteaptă disponibilitate și transparență 24 de ore din 24 pentru orice cerere.

Se pare însă că revoluția digitală poate avea, în domeniul logisticii și al transporturilor, o dimensiune cu mult mai „prozaică”; aceasta poate influența, spre exemplu, modul în care sunt gestionate cardurile de carburant.

Încet-încet, companiile se obișnuiesc cu tehnologiile moderne. Încet, pentru că există încă nesiguranța cibernetică și obstacolul lipsei de personal calificat. Autorii celui mai recent raport “MHI Annual Industry Report Next-Generation Supply Chains: Digital, On-Demand and Always-On”, elaborat de consultații de la Deloitte în colaborare cu asociația MHI (sondajele au fost realizate cu participarea a 1,1 mii de manageri), arată că revoluția digitală este stimulată chiar de consumatori.

Până la 80 % dintre respondenți cred că lanțul de aprovizionare on-line va deveni indispensabil în următorii cinci ani.  

16 % au declarat că deja azi se întâmplă acest lucru.

Ce anume cer consumatorii și lumea digitală de la lanțul de aprovizionare?

Cerințele clienților pentru un serviciu mai rapid și mai bun vor crește brusc. Revoluția care a avut loc în comerțul cu amănuntul va avea loc și în industrie, însemnând că firmele din sectorul de producție trebuie să-și eficientizeze lanțurile proprii de aprovizionare pentru a fi mai rapide și mai transparente pentru partenerii lor, inclusiv pentru distribuitori, care resimt, la rândul lor, presiunea din partea consumatorilor. În plus, digitalizarea și accesibilitatea informațiilor le permit producătorilor și distribuitorilor să reacționeze mai prompt la orice problemă și să gestioneze mai bine cheltuielile, explică Jakub Rosiecki, manager al departamentului de consultanță din cadrul Deloitte.

Consumatorul este nerăbdător, vrea o reacție și un schimb de informații imediate, în special confirmări on-line ale comenzilor, urmărirea statusului comenzii sau actualizarea informațiilor cu privire la transportul și livrarea comenzii.

În legătură cu tehnologiile inovatoare care influențează cel mai mult realizarea acestor funcții, respondenții au menționat robotizarea și automatizarea (61 % dintre răspunsuri vs. 39 % de acum doi ani) și Internetul Obiectelor/Internet of Things – IoT (55 %, cu ceva timp în urmă, inexistent).

Deosebit de importantă va fi în viitor disponibilitatea informațiilor, mai exact a soluțiilor care permit urmărirea în timp real a operațiunilor și evitarea evenimentelor nedorite (precum avariile).

În prezent, aproape jumătate din companii folosesc instrumente de identificare automată, cel mai recent fiind cloud computing-ul, utilizat de majoritatea firmelor respondente.

Mai mult, respondenții au arătat că în următorii doi ani trei sferturi dintre aceștia vor folosi această tehnologie.

Un adevărat succes il au instrumentele de optimizare a stocurilor (un salt de la 41% la 75 %). Datorită acestora se fac economii importante în costurile de logistică – o reducere între 5% și 20 % a costurilor din lanțul de aprovizionare.

Potrivit studiului efectuat în SUA la cererea SAS, deocamdată doar una din trei firme a înregistrat câștiguri ca urmare a utilizării soluțiilor de analiză a stocurilor mari.

Pe de altă parte, actualmente patru din cinci firme americane investesc în proiecte legate de Big Data. Gradul de folosire a acestei componente depinde, în mare măsură, de sectorul de activitate, în prezent, sectorul financiar și comerțul cu amănuntul fiind cele mai active.

În sectorul transporturilor, Big Data poate schimba rolul cardurilor de carburant.

Deja jumătate din tranzacțiile operatorilor principali de carduri o constituie plata taxelor rutiere. La acestea se adaugă serviciul de rambursare a TVA, service și reparații auto, spălătorie, cumpărăturile din stațiile de benzină și taxele de parcare.

Se pare însă că aceste funcționalități ale cardurilor reprezintă doar o idee a adevăratului lor potențial pentru transportatori și site-urile on-line avansate care folosesc Big Data.

Deservind zeci de operațiuni zilnic, colectăm volume uriașe de date care contribuie la creșterea competitivității transportatorilor pe piață. Vorbim despre un flux de informații curente privind prețurile carburanților la peste 43 de mii de stații de benzină din Europa privind valorile taxelor rutiere, alerte care sesizează problemele de pe traseu sau schimbări legislative. Datorită tehnologiei avansate de procesare a datelor oferim clienților informațiile pe tavă, la care au acces cu câteva click-uri pe calculator sau pe aplicațiile mobile care sugerează soluțiile cele mai bune, explică cei de la DKV Euro Service.

Un element important în revoluția specifică lanțului de aprovizionare vor fi și dispozitivele wireless de înregistrat montate în semiremorcile și vehiculele de transport, în special în cele izoterme (aplicația specială indică locul cel mai potrivit pentru instalarea dispozitivelor unde conexiunea nu va fi întreruptă).

Următorul pas este programarea dispozitivelor, astfel încât să reacționeze, spre exemplu, la eventuale oscilații ale temperaturii în afara valorilor indicate de utilizatorul șasiului (în acest scop se folosesc aplicații care colectează și păstrează date și creează rapoarte).

Există și alte manifestări total diferite ale acestei revoluții, printre care cele care au în vedere cauciucurile.

Un exemplu este serviciul Goodyear Proactive Solutions. Proactive se bazează pe sistemul TPMS, care monitorizează presiunea din cauciucuri, temperatura și adâncimea benzii de rulare și trimite datele către un algoritm predictiv brevetat.

Algoritmii computerizați, datele provenite de la serviciile oferite pentru operatorii flotelor și sistemul de raportare fac posibilă identificarea cu precizie a potențialelor problemele la cauciucuri și planificarea în avans a reparațiilor și întreținerii lor.

Semnalele se pot transmite chiar cu cinci zile înainte de producerea problemei, reducând procentul problemelor legate de anvelope cu 75%, conform inginerilor de la Goodyear.

Un alt exemplu de revoluție digitală în lanțul de aprovizionare legat de transportul intern poate fi aplicația Hyster Tracker, care conectează mijloacele de transport (cum ar fi motostivuitoarele) la rețea. Tracker emite în prealabil alerte că trebuie efectuată o lucrare de service, lucru util pentru gestionarea unei flote mari, cu câteva sute de operatori.

Foto: iStock

Etichete