TransInfo

Logistica 4.0: Automatizarea în industria dulciurilor

Puteți citi articolul în 6 minute

În industria de cofetărie și panificație, automatizarea operațiunilor de logistica este la mare căutare în ultima perioadă. Cererea este în creștere, iar specificitatea produselor din acest sector impune aplicarea unor reguli de depozitare din ce în ce mai stricte.

Ca întotdeauna, automatizarea face lucrurile mai ușoare.

Noul centru logistic Nicopan, producător și distribuitor de pâine și produse de cofetărie, se bazează pe sistemul semi-automat Pallet Shuttle și pe softul de depozitare Easy WMS. Cu ajutorul unei singure interfețe se pot gestiona simultan ambele programe.

Centrul logistic Nicopan, situat în Granada, Spania, are cinci sectoare cu diverse întrebuințări: două spații de depozitare pentru materii prime, două pentru depozitarea produselor gata fabricate și unul pentru depozitarea cutiilor și ambalajelor.

Blocuri de rafturi cu sistem semi-automat Pallet Shuttle vor fi instalate în toate sectoarele. Acesta este un exemplu de depozitare cumulativă în care sunt folosite transportoare de tipul Pallet Shuttle în loc de motostivuitoare, pentru aranjarea paleților pe rafturi.

Dimensiunile instalației au fost ajustate la dimensiunile sectoarelor individuale (capacitate de depozitare de la 5 la 13 paleți în adâncime).

Operatorul utilizează o tabletă pentru a transmite comenzi către transportoare, comenzi care sunt transferate prin rețeaua Wi-Fi.

Căruciorul plasează încărcătura colectată în primul spațiu liber, compactând maxim paleții stocați. Datorită faptului că nu este nevoie să intrați cu motostivuitoarele pe coridoare, depozitul câștigă în adâncime și deci în capacitatea totală de depozitare.

Utilizarea Pallet Shuttle îmbunătățește, de asemenea, serviciul în sine și minimizează riscul unor posibile deteriorări ale rafturilor și ale încărcăturilor stocate. Este o soluție pentru depozitele cu un număr mare de paleți, în care operațiunile de încărcare și descărcare se efectuează foarte frecvent.

Printre avantajele principale, inginerii menționează:

– creșterea diversității (în fiecare canal poate fi stocat un alt tip de produs);

– creșterea eficienței și a capacității (îmbunătățirea circulației mărfurilor recepționate și livrate, posibilitatea de depozitare la o adâncime de până la 40 m);

– reducerea costurilor generale ale forței de muncă;

– reducerea numărului de coliziuni și a costurilor de întreținere.

Programul WMS ghidează operatorii tot timpul, indicând următorii pași care trebuie făcuți. În plus, vă permite să modificați structura depozitului, să verificați starea transportoarelor Pallet Shuttle, să selectați metoda de stocare a mărfurilor (FIFO sau LIFO) și să gestionați permisiunile de acces ale utilizatorilor.

Sistemul automatizat cu stivuitoare va fi implementat în curând în depozitul Pastelaria e Confeitaria Rolo (producător de produse de cofetărie, prăjituri și croissante). Unitatea din orașul portughez Gaeiras va găzdui 1780 de paleți.

În fiecare dintre cele două coridoare, cu rafturi plasate pe ambele părți, va fi disponibil un stivuitor care va direcționa paleții pentru a intra pe canalele de încărcare. Apoi, transportorul care se deplasează în interiorul canalelor va transporta fiecare încărcătură în cea mai îndepărtată locație disponibilă, de la intrarea pe coridor.

Un transportor cu o stație de control va fi instalat la un capăt al instalației.

Acesta va verifica dimensiunile și starea paleților acceptați în depozit. La celălalt capăt, va fi localizată o stație de colectare în care pot fi pregătite trei comenzi simultan.

Și în acest caz, împreună cu sistemul de stocare, sistemul de gestionare al depozitelor Easy WMS și modulul de control Galileo vor fi de asemenea livrate.

WMS va fi responsabil cu determinarea locațiilor de depozitare pentru produsele individuale și direcționarea procesului de pregătire a comenzilor. Modulul Galileo va fi responsabil de controlul mișcării tuturor dispozitivelor automate care funcționează în depozit: motostivuitoare și transportoare  cu benzi.

O soluție similară este pusă în aplicare și de Desobry, producător de prăjituri și ciocolată (produsele sale ajung în patruzeci de țări). Depozitul automat din orașul belgian Orcq a fost conceput pentru a depozita produse gata făcute și are o capacitate de 2.520 de paleți.

Depozitul cu o înălțime de 17 m va avea trei coridoare.

Și în acest caz, în fiecare coridor, va fi instalat un stivuitor care se va ocupa de stivuire și încărcare (pe și de pe rafturi). Stivuitoarele sunt responsabile pentru stocarea automată a încărcăturilor. Încărcarile și descărcărcările se efectuează în timpul unui singur ciclu de funcționare a utilajului, ceea ce înseamnă creșterea eficienței. În funcție de necesități, puteți ajusta parametrii stivuitorului în ceea ce privește capacitatea de încărcare, dimensiunile, înălțimea și duratele ciclului.

Avantajele stivuitoarelor sunt:

– automatizarea operațiunilor de intrare și ieșire a produselor;

– controlul și actualizarea constantă a evidenței depozitului;

– eliminarea erorilor rezultate din gestionarea manuală;

– abilitatea de a se adapta la diferite condiții de lucru, de exemplu, lucrul la o temperatură negativă (depozite frigorifice și congelatoare) sau la umiditate ridicată.

Primirea și expedierea mărfurilor vor avea loc automat, la unul dintre capetele depozitului, unde va fi amplasat un sistem de transportoare cu lanț și role, ceea ce va elimina riscul de erori și accidente.

De asemenea, va fi implementat software-ul WMS dezvoltat de Mecalux și modulul de control cu dispozitivele electromecanice Galileo.

Foto: Wikimedia

Etichete