Maersk anunță construcția unui nou centru logistic

Puteți citi articolul în 2 minute
|

11.05.2023

Maersk anunță construcția unui nou centru logistic în suprafață de 20.000 mp în apropiere de Hanovra. Proiectat împreună cu dezvoltatorul german bauwo, locația va servi pentru depozitarea și manipularea bateriilor și componentelor pentru vehicule electrice.

Conform unui comunicat al gigantului logistic, lucrările au început deja, urmând a fi finalizate în aproximativ un an.

Depozitul din Berkhof va fi a doua locație ca mărime din Europa din portofoliul nostru, prin intermediul căreia vom satisface cererea în creștere din partea industriei auto pentru soluții logistice. Noua unitate este aproape de locațiile de producție ale mai multor producători auto și va sprijini dezvoltarea mobilității electrice în Germania și Europa” , a declarat Jens Ole Krenzien, Director General Maersk Europa de Nord.

Pe lângă depozitare și reambalare, serviciile oferite în cadrul depozitului care urmează a fi inaugurat în 2024 includ controale de calitate aprofundate și servicii de încărcare a bateriilor, precum și alte servicii cu valoare adăugată de-a lungul lanțurilor de aprovizionare din sectorul auto.

Centrul este proiectat a avea două hale cu o înălțime de doisprezece metri, care pot gestiona până la 34.000 de paleți. Bateriile vor fi monitorizate printr-un sistem de siguranță avansat. În caz de temperaturi ridicate, un palet poate fi evacuat complet automat și depozitat în siguranță în exterior într-un container special, unde va putea fi examinat de echipele locale.

Maersk mai subliniază că în cadrul noului depozit vor putea fi create, la cerere, compartimente separate dedicate unui anumit client.

Etichete