TransInfo

Amendă record pentru o companie de transport tip “letterbox” care opera în Belgia

Puteți citi articolul în 3 minute

O instanță din Bruges a emis recent o sentință definitivă într-un caz care a vizat un operator de transport acuzat că gestiona o companie tip “letterbox”/ cutie postala.

Acesta avea sediul social  în Slovacia dar opera exclusiv în Belgia, Benelux și Franța. Amenda pentru companie s-a ridicat la 661.000 EUR.

Potrivit portalului belgian de transport transportmedia.be, președintele companiei DV Trans din Hooglede, de origine belgiană, a înființat compania de transport la Bratislava pentru a evita să plătească taxele și restul contribuțiilor în Belgia.

Pe lângă amendă, acesta a fost condamnat și la 12 luni de închisoare cu suspendare.

DV Trans era o companie tip ‚letterbox’. Nu existau angajați în birourile de pe strada Hattalova nr. 12 din Bratislava. Acesta este un caz evident de dumping social” a declarat Frank Moreels, șeful asociației belgiene de transport și logistică  BTB Transport, citat transportmedia.be.

Autoritățile belgiene au dovedit că, în ciuda faptului că sediul central era înregistrat în Bratislava, DV Trans efectua de fapt operațiuni de transport în Belgia, operând într-un alt sediu, în orașul belgian Hooglede.

Din martie 2016 până în iunie 2017, 29 de șoferi ai companiei „slovace” ​​au efectuat transporturi în Belgia, Benelux și Franța. Transportatorul a fost condamnat la o amendă de 522.000 EUR, o amendă suplimentară de 139.000 €, precum și 12 luni de închisoare cu suspendare.

Acesta nu este singurul caz în care un operator este condamnat pentru acest tip de infracțiune. Institutul de Cercetare pentru Muncă și Societate din cadrul Universității Catolice din Leuven a publicat un raport intitulat „Analiza economică a sectorului transportului rutier din Belgia” la sfârșitul anului 2018. Potrivit studiului, cel mai mare număr de companii tip letterbox sunt înființate de către transportatori din Italia, Olanda, Spania, Marea Britanie și Belgia. 

Înregistrarea unei companii în țări în care costurile sunt mai mici permite companiilor să opereze cu tarife proporțional mai mici, ceea ce este deosebit de important în industria transporturilor, car este extrem de sensibilă la modificările de prețuri. 

Hotărârea instanței belgiene arată clar că sursa așa-numitului dumping social în Europa nu se află acolo unde Bruxelles-ul o vede. Concurența echitabilă pe piața UE este îngreunată în principal de antreprenorii care înființează companii fictive în străinătate numai pentru a reduce costurile operațiunilor desfășurate de facto în țara lor. Acțiunile unor astfel de transportatori au atras atenția Comisiei Europene asupra presupusului „dumping social al Europei de Est”. Împotriva acestora este necesar să fie direcționate dispozițiile Pachetului de Mobilitate, și nu împotriva transportatorilor est-europeni care operează în condiții perfect legale.

 

Etichete