TransInfo

foтo. AdobeStock/Tatjana Balzer

ASF a amendat în luna martie mai multe societăți de asigurări RCA

Puteți citi articolul în 4 minute
|

24.04.2023

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat luna trecută trei companii de asigurări: Allianz-Țiriac, Euroins si Groupama, relatează Agerpres.

Conform unei comunicări ASF, șancțiunile au fost după cum urmează:

Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 124.500 lei pentru:

  • încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Norma nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în sensul că Societatea nu a realizat în mod adecvat identificarea tuturor sistemelor importante, respectiv nu a inclus în aceste sisteme software, aplicația Arhimed.
  • încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1), art. 18 alin. (12) și 21 alin. (1) și alin. (3), din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că: nu a transmis, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile de la solicitare, valoarea maximă de despăgubire;
  • societatea nu a formulat un răspuns cererii părții solicitante în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire, fie formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, fie notificând părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire;
    societatea nu a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună şi întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenţia de a desfăşura investigaţii, și/sau rezultatul motivat al investigaţiilor nu a fost comunicat în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare.

De asemenea, ASF a mai sancționate și Allianz-Țiriac Asigurări S.A. cu o amendă de 78.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) și (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. Groupama Asigurări S.A. a fost sancționată cu amendă de 74.900 lei pentru încălcarea prevederilor aceluiași articol.

Reamintim că ASF a dispus prin Decizia nr. 262/17.03.2023 retragerea autorizației de funcționare a Societății de Asigurare – Reasigurare Euroins Romania S.A. și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul prevederilor legale aplicabile.

Asigurații au dreptul de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de Euroins Romania S.A., ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.

În acest sens este necesară parcurgerea a două etape:

  1. Denunțarea contractelor de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. se face prin transmiterea notificării de reziliere la Euroins. Emailul cu solicitarea de denuntare trebuie sa contina obligatoriu serie si numar polita de asigurare, copie CI/BI sau copie CI/BI si imputernicire in cazul asiguratilor persoane juridice și se transmite pe adresa de e-mail dedicată: reziliere@euroins.ro.
  2. Cererea de restituire a primelor de asigurare se înaintează la Fondul de Garantare a Asiguraților, documentele necesare putând fi consultate pe site-ul www.fgaromania.ro.

Sinteza deciziilor luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în legătură cu Euroins România poate fi accesată aici.

Etichete