Austria cere Uniunii Europene să mențină controalele la frontierele Schengen, anunțând totodată că va prelungi unilateral controalele extinse la frontiera cu Ungaria și Slovenia până în septembrie, deși Curtea de Justiție a UE a declarat astfel de măsuri ilegale.
Controalele la frontieră în spațiul Schengen ar trebui să poată continua dacă este necesar” – a declarat ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, în cadrul Congresului European de Poliție de la Berlin din 11 mai, relatează agenția de presă germană DPA.
Potrivit DPA, Karner a declarat că statele din spațiul Schengen au nevoie de „protecție puternică a frontierelor” pentru a putea garanta dreptul la libera circulație.
În același timp, Karner a anunțat prelungirea cu șase luni a controalelor extinse la frontiera cu Ungaria și Slovenia, în scopul combaterii traficului de persoane.
Pe fondul efectelor crizei refugiaților și a creșterii migrației, Austria a introdus unilateral controale la frontieră în toamna anului 2015. Măsuri similare au fost luate și de alte state, precum Suedia și Danemarca, atât autoritățile daneze cât și cele suedeze anunțând prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontierele de stat până la 11 noiembrie 2022.
Acest tip de controale extinse la frontiere a fost restabilit conform dispoziţiilor articolelor 25 şi 27 din Codul Frontierelor Schengen, după atentatele care au avut loc la Paris în 13 noiembrie 2015.
Cu toate acestea, în luna decembrie a anului trecut, Comisia UE a înaintat o propunere de modificare a regulilor privind controalele la frontieră, conform acesteia, introducerea controalelor de către un stat va necesita o consultare prealabilă cu țara vecină.