În Bettincourt, la aproximativ 300 de kilometri est de Calais, parcarea de camioane a fost închisă recent pentru vehiculele care au o masa totală mai mare de 3,5 tone.
Interdicția se referă la orele de noapte, iar mass-media din Belgia citează situația problematica a refugiaților ca fiind cauza principală a acestei noi reglementări.
Trebuie notat că şoferii care nu respecta interdicția de acces vor fi arestati.
Parcarea se află pe E40, în apropiere de Waremme, iar restricția vizează doar camioanele si se va aplica până la data de 16 iunie.
Autoritățile urmăresc astfel reducerea incidentelor legate de refugiații care nu numai că atacă şoferii pe timp de noapte, dar încearcă să se ascundă în camioane pentru a traversa granița către Marea Britanie.
Amenzi și până la două săptămâni de arest
Potrivit unei rezoluții semnate de guvernatorul provinciei Liège, Herve Jamara, care a fost publicată și pe pagina oficiala de Twitter a Federației Regale a Transportatorilor Belgieni, şoferii care nu respectă restricția pot fi condamnati cu până la 14 zile de închisoare și pot primi de asemenea o amendă de până la 200 de euro.
Uniunea Profesională de Transport și Logistică din Belgia (UPTR) și Federația Regală a Transportatorilor și a Furnizorilor de Servicii Logistice (Febetra) au tras deja un semnal de alarmă în legătură cu aceasta măsură pe care o consideră nu doar abuzivă, ci și ineficientă.
Astfel, ambele organizații se opun soluționării problemelor cu refugiații prin acțiuni îndreptate împotriva transportatorilor.
Noua măsură, spun aceștia, nu va face decât să mascheze temporar problema, nu să rezolve cauza ei.
Foto: Wikimedia