TransInfo

Există o aplicabilitate reală în logistică pentru Big Data?

Puteți citi articolul în 7 minute

Beneficiile utilizării Big Data par a fi evidente. Cu toate acestea, mulți manageri văd Big Data ca pe o realitate a viitorului, nu a prezentului. Am putea spune că scepticismul este rezultatul convingerii că utilizarea Big Data este accesibilă doar celor mai mari companii. Experții însă contestă cu fermitate această opinie.

Potrivit lui Dimitar Pavlova, Business Analyst în cadrul Transmetrics, analiza datelor este partea cea mai dificilă și consumatoare de timp a procesului logistic. Însă acestea sunt activități eficiente din punct de vedere al costurilor “pentru că vă pot ajuta să faceți economii de 15-20% din totalul costurilor companiei”.

Efectul Big Data este reflectat si de rezultatele companiei UPS.

Soluția analitică utilizată (On-Road Integrated Optimization and Navigation, prescurtat ORION) permite companiei să reducă numărul de kilometri parcurși cu peste 160 de milioane pe an.

Acest lucru se traduce în costuri cu 300 – 400 de milioane de dolari mai mici.

Norbert Kręcicki, director de marketing la UPS Polonia, afirmă că în analiza datelor este foarte importantă schimbarea modului de gândire în  „ce s-a întâmplat” (exemplu: comportamentul pieței înainte de perioada de sărbători), „ce se va întâmpla” (de ex. anul viitor, în aceeași perioadă sau înainte de alte sărbători), să ne gândim la „ce ar trebui să facem în acest sens” (de exemplu, transferul unor vehicule pe alte rute, creșterea numărului de cisterne într-o anumită perioadă etc.).

Cehii, maghiarii și slovacii folosesc datele mult mai des decât companiile poloneze. Ultimul clasament al Comisiei Europene privind promovarea soluțiilor pentru prelucrarea seturilor mari de date a plasat Polonia la coada clasamentului – adică, al treilea din coadă. Ne poziționăm doar în fața Ciprului și … Germaniei” a declarat Paweł Brach de la TogetherData pentru Forbes Polonia.

Potrivit experților de la Unima 2000, marea provocare pentru Big Data pe piața poloneză este convingerea greșită a antreprenorilor că analiza datelor este o soluție rezervată jucătorilor mari.

În schimb, întreprinderile din sectorul IMM pot utiliza cu succes această tehnologie.

Încă de acum cinci ani, experții Institutului de cercetare InsightExpress au afirmat că 78% de Managerii IT din Polonia au recunoscut tehnologia datelor drept elementul principal al strategiilor de dezvoltare ale companiilor lor în următorii cinci ani.

Cu toate acestea, chiar și atunci s-a observat că 8 din 10 respondenți au analizat datele, dar numai 3 din 10 ar putea să le utilizeze strategic.

Aici este esența problemei – și atunci, și azi! Majoritatea persoanelor știu care este tehnologia bazată pe analiza unor astfel de seturi de date, dar nu au nicio idee cum să o traducă în nevoile companiei lor și, totodată, se tem de costurile potențiale ale unei astfel de acțiuni. Aud continuu despre rentabilitatea investiției. Orice întreprinzător mă întreabă dacă va exista vreun profit având costuri atât de mari? Are sens? 400 de specialiști IT din companii din întreaga lume chestionați de CompTIA susțin că implementarea a 72% din analizele de date a îndeplinit așteptările companiei și, uneori, chiar le-a depășit” comentează Paweł Brach.

Deși segmentul Big Data se dezvoltă neîntrerupt, cu de aproape șase ori mai rapid decât întreaga piață IT, rezultatele tangibile se lasă așteptate.

Potrivit unui sondaj realizat în SUA de SAS, 49% din companii spun că este prea devreme pentru a evalua randamentul investițiilor în proiectele Big Data.

Doar fiecare a treia companie a înregistrat profit ca urmare a utilizarii Big Data

Una dintre cele mai mari bariere în calea dezvoltării pieței sistemelor analitice o constituie lipsa unor specialiști calificați.

Companiile raportează o necesitate din ce în ce mai mare pentru persoanele care sunt capabile să transpună concluziile extrase în urma analizei datelor în anumite decizii de afaceri.

Potrivit raportului SAS, doar fiecare a doua companie are o persoană responsabilă de procesul de protecție și prelucrare a datelor în cadrul întregii organizații (Chief Data Officer).

Accesul la informații este disponibil mai ales specialiștilor din domeniul data science și analiștilor business. Sondajul SAS arată că doar 13% dintre companii permit angajaților să acceseze date fără sprijinul sau supravegherea unei echipe IT.

Deși utilizarea Big Data nu este încă implementată la scară largă, avem multe exemple pozitive.

Compania DHL, datorită implementării „Resilience360”, un instrument de gestionare a riscului în lanțul de aprovizionare creat datorită analizei Big Data, a oferit clienților informații despre posibilele perturbări ale respectivelor lanțuri de aprovizionare.

Două dintre modele posibile sunt: „previziunile numărului de pachete DHL” sau „DHL Geovista”.

Primul dintre acestea permite simplificarea planificării volumului de pachete de transport prin luarea în considerare a factorilor de date corelați.

Aplicarea modelului „DHL Geovista” permite obținerea de analize detaliate și evaluări ale datelor geografice complexe. Drept urmare, furnizorii de servicii logistice pot anticipa volumele de vânzări.

Resilience360 este un excelent exemplu al avantajelor economice generate pentru logistică în urma analizelor Big Data. Agregarea și evaluarea datelor vă permite să asigurați și să creșteți eficiența lanțurilor de aprovizionare. Astfel, activitatea operațională nu este întreruptă – spune Markus Kückelhaus, șeful departamentului de cercetare a trendului, DHL Customer Solutions & Innovation.

Raportul DHL indică două alte posibile utilizări ale analizei Big Data: creșterea eficienței operaționale și capacitatea de a explora noi modele de afaceri.

DHL Resilience 360 cuprinde două elemente: analiza de evaluare a riscurilor și instrumente de monitorizare a lanțului de aprovizionare care funcționează aproape în timp real. Lanțurile de aprovizionare ar trebui să fie mai rezistente și mai puțin predispuse la disfuncționalități, ceea ce va ajuta la prevenirea pauzelor în procesul de producție și a pierderilor de venituri – explică Markus Kückelhaus.

Łukasz Kryśkiewicz, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor din Polonia, amintește de Inter Cars, cel mai mare distribuitor de piese și accesorii auto.

Implementarea analizei Big Data a permis companiei să gestioneze eficient disponibilitatea mărfurilor. În loc să revoluționeze prețurile, compania s-a concentrat pe disponibilitatea sporită a produselor la un preț premium.

Rețeaua de distribuție Inter Cars este controlată de un motor analitic puternic care calculează continuu cererea viitoare pentru fiecare dintre cele peste două milioane de produse cuprinse în catalogul companiei – explică Łukasz Kryśkiewicz.

Un alt exemplu este Poczta Polska, unde implementarea soluțiilor Big Data trebuie să optimizeze transportul de scrisori și colete.

Oficiul Poștal primește câteva milioane de scrisori și câteva sute de mii de pachete pe zi. Rulam pe 10.000 de rute auto și colaborăm cu douăzeci și ceva de mii de poștași. Acesta este un cadru perfect pentru Big Data – a explicat Marek Ziemiańczyk, directorul general al companiei citat în raportul „Cum utilizează companiile poloneze Big Data pentru a concura pe piață”.

„Trebuie să ținem cont nu numai de aspectele logistice, ci și de factori cum ar fi informații meteorologice sau blocaje în trafic, pentru a livra  mai eficient, mai rapid și mai ieftin. Poczta Polska intră foarte puternic pe piața comerțului electronic, deoarece volumul de scrisori clasice scade încet. Big Data poate ajuta la personalizarea experienței clientului sau la colectarea de date pe mai multe canale, astfel încât oferta să corespundă cerinței clientului” adaugă Marek Ziemiańczyk.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete