TransInfo

Data restituirii taxei auto a fost anunțată de Ministrul Finanțelor

Puteți citi articolul în 3 minute
|

20.02.2019

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat data la care va fi restituita taxa auto: iunie 2019.

Cu sau fără somaţia Comisiei Europene, noi am prevăzut, în Ordonanţa 114 (…) un termen până în iunie anul acesta să fie banii rambursaţi. De ce am pus iunie? Ca să fie un termen mai larg. Cel târziu până în iunie am pus noi legal, dar să nu înţeleagă cei care ne urmăresc că dăm banii tocmai în iunie. Nu. Cum se aprobă bugetul imediat începem să rambursăm tot ce s-a depus de către cei în speţă. Sper ca domnul preşedinte să nu de înapoi bugetul pentru că ia multe astfel de probleme şi pe zona de alocaţie şi pe zona de taxa auto şi pe alte cheltuieli”, a declarat Eugen Teodorovici postului TV Antena 3.

Vă reamintim că la mijlocul anului trecut România a primit o somație din partea Uniunii Europene privind restituirea acestei taxe. Oficialii UE au solicitat României să îşi alinieze taxele de înmatriculare pentru vehiculele auto la normele europene, manifestându-și îngrijorarea vis-a-vis de întârzierile în rambursarea taxei de înmatriculare.

Dat fiind că normele româneşti aplicabile restituirii taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii, este încălcată legislaţia UE (articolul 110 din TFUE). În cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat autorităţilor române”, se arată într-un comunicat al CE remis în luna mai a anului trecut.

Autoritățile vor restitui următoarele taxe: taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

După efectuarea restituirii sumelor reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și  autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit pct. 3 subpct. 3.1 – 3.17, organul fiscal central competent calculează dobânda cuvenita contribuabilului, în cel mult 15 zile de la data restituirii, dar nu mai târziu de termenul stabilit prin ordonanța de urgenta pentru restituirea taxelor/timbrului”, se anunță într-un comunicat al Trezoreriei.

 

Etichete