Salutare, numele meu este Adrian Cătălin sau cum îmi place mie să-mi zic, „Truckerboy”. Înainte să încep, trebuie să le mulțumesc celor din echipa Trans.info pentru oportunitatea și încrederea acordata.
Cred că acest prim articol poate fi un fel de „încântat de cunostință”.
De ce am ales să fiu șofer?
N-aș putea să am un răspuns clar. Dar aș putea să va spun că după absolvirea examenului de BAC, în 2006, mama îmi aranjase un interviu pentru un job în armată. Nu m-am prezentat. Eram în boom-ul internetului în anii ăia așa că am aplicat online la multe anunțuri în special cele de șofer.
Au trecut câteva luni și nu reușisem mare lucru, doar un post de lucrător în depozit la o firma de curierat. N-am rezistat prea mult așa că am renunțat. Într-o dimineață sună telefonul și o voce îmi zice că a citit CV-ul meu – de fapt erau doar date personale 🙂 și dacă sunt interesat de un job de curier. Nici nu l-am lăsat să termine cuvântul curier că am și zis DA. Trebuia totuși să mă prezint la un interviu.
Aveam permisul de 1 an mă credeam cel puțin Alain Prost cu toate că cel mai lung drum al meu fusese până la mare și-napoi.
A doua zi am început munca, cu 18 livrări pe zona centrală a sectorului 2. De la ora 9 până la 17 trebuia să le fac. M-am întors cu 6 înapoi și cu o dezamăgire cruntă. Nu era cum credeam.
În ianuarie 2014 am zis că e momentul pentru altceva, și m-am apucat de școală de șoferi pentru categoriile C și CE.
Înainte să încep orele practice am suferit un accident destul de serios cu mașina mică iar pentru câteva ore nu am putut să-mi simt picioarele de la brâu în jos.
În momentele alea nu mai eram conștient de nimic.
Au urmat câteva săptămâni de recuperare groaznice, cu dureri insuportabile de spate și cu infiltrații făcute de 2 ori pe săptămâna. Mă tot gândeam să renunț la școală și să caut să fac altceva.
Nu știu nici acum ce m-a făcut să continui, poate dorința de a face ceva nou, poate situația financiară, nu știu…dar mă bucur că am luat decizia asta. Am trecut prin școală cum trec toți, maxim 10h de condus, repede examenele și deja la sfârșitul lunii iulie aveam totul pregătit că să plec „șofer pe internațional” cum îi plăcea lu’ tataia să-mi zica.
Acum mă loveam de primul hop: firma la care să-ncep…toți vroiau șoferi dar și experiență…sună, caută online…nimic.
Într-o zi primesc un telefon de la un domn din Oltenița, „copile, eu vin te iau de acasă, îți dau și niște bani înainte și te învăț meserie, dar la mine se merge cu magnet, ai stație pe mașină, toți șoferii mei merg așa de ani de zile fără probleme, faci zi de zi 10h de pauză restul muncă și îți dau 30 milioane”.
I-am zis că mă gândesc și revin eu cu un telefon.
Eram încântat că cineva mă vrea dar nu îmi plăcea chestia cu magnetul, citisem și eu atâtea chestii, îmi cam dispăruse elanul.
În scurt timp am descoperit pe Facebook grupuri de șoferi care lucrau pe comunitate și așa am ajuns să aflu de Waberers.
În scurt timp eram gata de plecare pe comunitate neștiind mare lucru despre ce înseamnă tipul asta de muncă.
În septembrie, fix în ziua în care am împlinit 28 de ani am plecat în prima cursa, Ungaria-Anglia.
Au urmat 2 săptămâni în care am stat pe cabina cu un om mai în vârstă dar cam dezinteresat de a-mi arată sau de a mă corectă. După 2 săptămâni m-am trezit singur în mașină neștiind să fac mare lucru, decât să mă țin de volan și cam atât.
După ce am rămas singur am început o lupta grea cu singurătatea și cu multe din necunoscutele acestei meserii.
A trebuit să fiu autodidact cu totul și când vedeam că primesc laude pentru ceea ce făceam satisfacția era imensă. Și așa am reușit să învăț multe.
Lucruri total noi, lucruri de care mă loveam zilnic și pe care trebuia să le rezolv la timp și fără ajutor. Viața de cuplu nu era chiar roz în vremea aia, aveam o relație de vreo 5 ani și din cauze multiple cam scârțâia. Încercam mereu să caut ajutor, dar nu prea reușea să mă ajute cu multe.
Într-una din serile când îmi plângeam de milă am luat decizia să fiu mai puternic psihic și cu siguranță voi reuși să fac și altfel meseria asta dacă vreau.
După aproape 8 luni de comunitate am luat că mulți alții drumul Angliei, probabil cea mai bună decizie din viață mea.
Culmea e că decizia asta a făcut lumina nu doar pe plan profesional cât și pe plan personal și asta cu siguranță este cel mai mare câștig.
Deci, asta este Adrian „Truckerboy” Cătălin, cel care va scrie săptămânal câte un articol legat despre meseria de șofer, camionagiu sau cum vreți voi să îi spuneți.
Nu uitați că în același timp îmi continui activitatea zilnică pe canalul de YouTube, unde o să găsiți zilnic câte un episod numit #truckereala cât și pe pagina de Facebook .
Drumuri bune!