TransInfo

Europa: noi restricții de circulație în Bulgaria, Grecia și Croația

Puteți citi articolul în 6 minute

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria, Grecia și Croația că exista anumite restricții de circulație din cauza condițiilor meteo.

Bulgaria

În Bulgaria, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie și Hidrologie bulgar, 22 de regiuni vor fi afectate de precipitații sub formă de ninsoare și ploaie, însoțite de vânt puternic.

În acest sens, au fost emise următoarele coduri de atenționare meteorologică:

Cod galben pentru căderi de precipitații sub formă de ninsoare și vânt puternic, în regiunile: Montana, Vrața, Loveci, Veliko Târnovo, Gabrovo, Ruse, Târgoviște, Razgrad, Silistra, Șumen, Varna, Dobrici, Pazardjik, Plovdiv, Haskovo, Kârdjali și Smolian.

În aceste regiuni vor cădea cantități de precipitații sub formă de ninsoare. Valorile atinse vor fi de 15-30 l/m2 , fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă.

Vântul va atinge o viteză medie de 10-15 m/sec., cu rafale de până la 20 m/sec. Condițiile meteorologice vor fi prielnice formării poleiului și troienelor de zăpadă;

Cod galben de precipitații sub formă de ninsoare, în regiunile: Sofia, Sofia-Regiune, Pernik și Kjustendil. Condițiile meteorologice vor fi prielnice formării unui strat de zăpadă de 10 cm, precum și a poleiului;

Cod galben de precipitații sub formă de ploaie în Burgas, unde vor cădea precipitații în cantități cuprinse între 20-30 l/m2, pe alocuri putând fi înregistrate și valori mai mari.

Se recomandă să se urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului.

Pe perioada instituirii codului de atenționare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri care traversează aceste regiuni să fie închise circulației rutiere.

Se pot obține informații despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informații despre starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bgși non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.

Grecia

Serviciul grec de meteorologie a declarat cod galben de vreme nefavorabilă. Sunt prognozate ploi abundente, furtuni, căderi de zăpadă și vânturi puternice, fiind afectate următoarele zone:

 

  • Insulele Ionice, vestul zonei continentale și al Macedoniei, Peloponez, Epir, Insulele Sporadice, Evia, insulele din nordul Mării Egee, Insulele Ciclade și Creta;

 

 

  • Peloponez; insulele din estul Mării Egee; vestul zonei continentale și al Macedoniei; estul Macedoniei, Tracia, insulele Ionice, Epir, insulele din nordul Mării Egee, Macedonia Centrală, Tesalia.

 

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Croatia

Prognozele meteorologice din Croatia indică importante căderi de precipitații sub formă de ninsoare.

Din cauza stratului de zăpadă actual, se înregistrează întârzieri ale mijloacelor de transport persoane și mărfuri, în zonele montane Lika și Gorski Kotar, în zonele centrale și nord-vest.

Drumurile sunt umede și alunecoase în Istria, în zona de coastă nordică și în partea de sud a Croației, în special la poduri și viaducte, din cauza temperaturilor scăzute, existând pericolul formării poleiului.

Conducătorilor auto li se solicită să circule, obligatoriu cu pneuri de iarnă, cu viteza de deplasare adaptată la condițiile rutiere pe timp de iarnă și să mențină distanța de siguranță între vehicule. Farurile trebuie să fie aprinse și în timpul zilei.

În această perioadă,  există o interdicție de circulație a vehiculelor de marfă cu remorcă, iar toate celelalte vehicule trebuie să utilizeze echipamentul de iarnă pe drumurile din regiunea montană Gorski Kotar și în zona de coastă de nord.

În zona punctelor de trecere a frontierei Brod na Kupi, Čabar și Prezid, din cauza condițiilor de conducere pe timp de iarnă reglementate de Slovenia, este suspendată circulația pentru vehiculele de marfă care cântăresc mai mult de 7,5 tone.

Se recomandă consultarea pentru informaţii actualizate a următoarelor pagini de Internet: Automobil Clubul Croat – http://www.hak.hr/en; Compania Naţională Croată de Căi Ferate – http://www.hznet.hr; Autoritatea Portuară Croată – http://www.portauthority.hr şi Agenţia Croată de Aviaţie Civilă – http://www.ccaa.hr, precum și http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/HR-CroaCia.html, iar, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul croat, se poate apela numărul european unic de urgenţă „112”.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Croația: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. 

Foto: FineArt

Etichete