Un pasionat de pe forumul nostru peundemerg.ro a realizat o serie de imagini aeriene de pe vestitul tronson 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva.
La un an de la rezilierea aberantă și ilegală a acestui contract la 99% de către Sorin Scarlat (directorul de atunci al CNAIR) și gașca lui de incompetenți, tronsonul se prezintă bine, traficul se desfășoară absolut decent în comparație cu ambuteiajele anterioare de pe drumul național paralel, departe de scenariile apocaliptice pe care ni le descriau acești indivizi în încercarea de a justifica rezilierea și ținerea închisă a autostrăzii luni de zile.
Chiar dacă astăzi ne aflăm într-o situație de normalitate, nu trebuie să uităm că deciziile scandaloase de anul trecut vor produce în viitorul apropiat penalități de zeci de milioane de lei pe care noi toți le vom plăti constructorului.
În plus, riscăm să pierdem fondurile europene pentru întreaga Autostradă Lugoj-Deva din cauza acestor nereguli și a nefinalizării tunelurilor de pe tronsonul 2 până în 2023.
Nu în ultimul rând, nu există un constructor care să monitorizeze autostrada pe perioada de garanție a lucrărilor și să intervină dacă este cazul, iar CNAIR nu a fost în stare nici măcar să ducă la bun sfârșit lucrările nefinalizate (cei 1%) și să ridice restricțiile de viteză, ce să mai vorbim de o minimă întreținere?
Iar cireașa de pe tort este faptul că Sorin Scarlat, principalul responsabil pentru acest dezastru, dat afară din CNAIR într-un final în primăvară, candidează în prezent la un concurs pentru postul de director de investiții, omul numărul 2 în compania de drumuri, fiind selectat împreună cu un alt candidat în faza finală a concursului.
Vizualizati întreg albumul foto aici.