TransInfo

Sursa foto: Canva

Radu Mihaiu, Primarul Sectorului 2 București: „Era vizibil cu ochiul liber că stăm foarte prost la tot ce înseamnă semne de circulație. Totuși nu mă așteptam să fie chiar atât de groaznic”

Puteți citi articolul în 3 minute
|

31.08.2021

Potrivit declarației făcute recent de Primarul Sectorului 2 București, Radu Mihaiu, în urma unui audit efectuat în acest sector lipsesc, printre altele, nu mai puțin de 913 indicatoare „Cedează trecerea”, 726 indicatoare „Trecere pietoni”, 99 limitatoare de viteză și 789 marcaje trecere pietoni. Primarul a precizat că în România un astfel de audit este efectuat pentru prima dată.

Era vizibil cu ochiul liber că stăm foarte prost la tot ce înseamnă semne de circulație. Totuși nu mă așteptam să fie chiar atât de groaznic”, a scris pe pagina sa de Facebook Radu Mihaiu.

Cine este responsabil în cazul unor accidente produse din cauza lipsei semnelor rutiere?

Potrivit specialiștilor în siguranță rutieră, în cazul producerii unui accident care are loc din cauza lipsei marcajelor sau indicatoarelor rutiere este responsabil administratorul drumului.

În cazul producerii unui accident unde se stabilește că există un viciu de semnalizare și acest viciu a stat la baza producerii accidentului, indiscutabil trebuie făcut responsabil administratorul drumului public. Nu pot invoca nici lipsa de buget sau alte aspecte întrucât există instituția juridică a răspunderii civile. Poliția este singura autoritate de control în respectarea legislației rutiere care are obligația de a constata neregulile și de a lua măsuri”, a declarat pentru G4Media.ro, Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație.

Valentin Ciobanu, specialist în siguranță rutieră, precizează că Administrația Străzilor este responsabilă de marcaje și semne rutiere pe toate străzile, cu excepția celor care au fost date în întreținere la unele primării de sector, Administrației Străzilor revenindu-i obligația de a verifica calitatea semnalizării pe acele străzi:

De toate străzile răspunde Administrația Străzilor. E drept că unele străzi secundare au fost date în întreținere la unele primării de sector, dar în continuare Administrația Străzilor are obligația să se ducă și să verifice calitatea semnalizării rutiere pe acele străzi. În ceea ce privește semaforizarea, chiar toate sunt ale Administrației Străzilor. Tot ea poate să ia măsuri împotriva Sectorului care a cerut să administreze străduțele și nu se ocupă de ele”, a declarat Valentin Ciobanu pentru G4Media.ro.

În soluționarea problemei în Sectorul 2 se va implica Primăria

Deși această atribuție e la nivelul Administrației Străzilor București și au început să refacă marcaje (…), nu cred că vor ajunge la liman singuri. Am cerut să demarăm de urgență procedurile de achiziție (…) să putem și noi să completăm aceste lipsuri majore”, a precizat primarul.

„Siguranța pe străzile orașului e o condiție minimă, nu e un moft. E o necesitate”, a concluzionat primarul Radu Mihaiu în postarea sa.

 

Etichete