Transportul în comun virează către vehicule hibride

Puteți citi articolul în 5 minute

Tehnologia vehiculelor hibride sau integral electrice prinde tot mai mult teren în ultimii ani. Deși în America de Nord autobuzele hibrid reprezintă 20% din piaţă, în Europa interesul este mult mai mic, dar se află totuși pe un trend ascendent.

Astfel, în ultimii ani se observă o creștere semnificativa a interesului la nivel european pentru implementarea mijloacelor de transport în comun care folosesc tehnologia hibridă. De exemplu, cei de la Iveco Bus au câştigat la începtul acestui an licitaţia pentru 120 de autobuze hibride Urbanway, de 18 m lungime, organizată de către operatorul de transport public din Milano, Italia.

Nou trend în transportul urban în comun vine pe fondul adoptării de către Parlamentul european, la 2 decembrie 2015, a unei rezoluţii referitoare la mobilitatea urbană durabilă. Prin acest document, deputaţii încurajau statele membre şi oraşele europene să elaboreze planuri de mobilitate urbană durabilă acordând prioritate modalităţilor de transport cu emisii scăzute, vehiculelor propulsate de carburanţi alternativi şi care folosesc sisteme de transport inteligente, ţinând seama totodată de nevoile specifice ale persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, aceştia s-au exprimat în favoarea unei politici în materie de parcare (spaţii de parcare, utilizarea unor sisteme inteligente de parcare, tarifare adaptată) care să se poată fi încadrată într-o politică urbană integrată, dar şi în favoarea reducerii zgomotelor legate de trafic din oraşe.

Cum stau lucrurile însă în România?

Primăria Municipiului Bucureşti a lansat deja licitaţia pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, plănuind să achiziţioneze şi infrastructură necesară de încărcare a acestora.

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra 30 de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, acestea fiind dotate cu wi-fi, camere video, aer condiţionat şi platforma joasă pentru persoane cu dizabilităţi. Primele autobuze vor fi livrate până cel târziu în martie 2018. Conform primarului Clujului, banii pentru aceste autobuze provin din fonduri elveţiene (85%) şi buget local (15%).

În Sibiu, planul de mobilitate urbană include şi prezenţa unor autobuze electrice. Primăria Sibiului îşi va reînnoi flota de autobuze cu modele electrice care vor fi cumpărate printr-un împrumut bancar, având o valoare de 12 milioane de Euro, adică aproximativ 55 milioane lei, cu o perioada de rambursare de 10 ani .

Principalii producători de autobuze hibride

La nivel de producători, Volvo, Mercedes-Benz şi Iveco par a fi printre cei mai importanţi jucători pe această nişă.
Modelul Urbanway hibrid de la Iveco consumă cu până la 30% mai puţin combustibil decât autobuzele convenţionale şi are emisii de CO2 şi oxizi de azot mai mici cu 33% şi respectiv cu 40%.
Vehiculul combină sistemul de tracţiune electric cu un motor Euro VI şi un pachet de baterii li-ion de ultima generaţie. Sistemul inteligent de management al puterii optimizează consumul de carburant, în timp ce energia eliberată la frânare este recuperată şi stocată. Funcţia „Arrive &Go” permite operarea în modul electric 100% la apropierea de staţii sau la plecarea din acestea.

Modelul Urbanway comandat de ATM este configurat cu patru uşi de acces şi o rampă manuală montată în spatele uşii a două. Agregatul de aer condiţionat, de 60 kW, asigura confortul optim pentru cei 149 de pasageri, plus şoferul.

Constructorul auto suedez Volvo începe producţia de serie a autobuzelor hibride pentru piaţa europeană, după câţiva ani de cercetare, potrivit canadiandriver.com.

Modelele 7700 Hybrid (foto) şi B5L Hybrid cu etaj vor reduce consumul de carburant şi emisiile de carbon cu 35%, potrivit companiei.

Volvo 7700 Hybrid este construit în fabrică Volvo din Wroclaw, Polonia.
Autobuzele hibride Volvo au un motor diesel mai mic decât alte autobuze, precum şi un motor electric care poate funcţiona independent sau în comun cu motorul pe carburant.
Motorul diesel se opreşte automat în staţii sau la semafor şi nu reporneşte până ce autobuzul nu are 15-20 km/h.

Iar cei de la Mercedes-Benz folosesc electrificarea pentru a optimiza la maximum eficiența motoarelor cu combustie internă pentru modelul Citaro hybrid.

Modelele convenționale Citaro sunt recunoscute pentru consumul redus de carburant, dar Citaro hybrid este mai eficient cu până la 8,5%, în funcție de rută și versiune. Modelul hibrid funcționează foarte simplu: la decelerări, motorul electric acționează ca un generator și transformă energia de frânare în electricitate. Aceasta este stocată și poate fi folosită de motorul electric pentru a asista motorul cu combustie internă, în special la plecarea de pe loc.

Având în vedere că soarta combustibilului clasic pare a fi incertă – și cu siguranță prețurile acestuia vor continua să crească – tehnologia hibridă pare a fi următorul pas pentru producători în direcția alinierii la tendințele în continuă evoluție ale pieței. Ceea ce înseamnă că este posibil să vedem din ce în ce mai multe vehicule adoptând aceasta tehnologie, și nu doar la nivelul transportului în comun.

Etichete