TransInfo

Daimler Truck a organizat Mercedes-Benz Trucks Challenge: ”O provocare care îi va face chiar și pe cei mai experimentați șoferi de camion să transpire”

|

19.09.2022

Daimler Truck a prezentat prima ediție a Mercedes-Benz Trucks Challenge, în care patru șoferi de camion cunoscuți și-au dovedit abilitățile în cadrul a patru provocări complexe. Echipa reprezentată de suedeza Angelika Larsson și britanicul Daniel Louisy, a obținut victoria.

„Aceste sarcini îi vor face chiar și pe cei mai experimentați șoferi de camion să transpire” a promis Daimler Trucks înainte de începerea provocării.

În cadrul acestei ediții inaugurale compania a adus față în față pe patru dintre cei mai populari șoferi de camion din întreaga lume. Din prima echipă a făcut parte Angelika Larsson , care are 334.000 de abonați pe YouTube și Daniel Louisy, cu 400.000 de abonați YT.

Cea de-a doua echipă a fost alcătuită din Clarissa Rankin din Statele Unite, celebră pe TikTok, unde are 1,7 milioane de urmăritori și Hani Musthafa din India, al cărui cont este urmărit de peste 390 de mii persoane. După cele patru etape extrem de solicitante, juriul, format din experți Daimler, a declarat câștigătoare echipa Larsson / Louisy.

Etichete