TransInfo

Foto: Volvo Trucks

Noua taxă CO2 din Austria afectează semnificativ operațiunile transportatorilor

Puteți citi articolul în 2 minute
|

20.10.2021

Prin introducerea noii taxei CO2, autoritățile din Austria vizează încurajarea utilizării de vehicule care respectă cele mai noi norme de mediu și sancționarea celor care întârzie în integrarea vehiculelor eco în flotele lor.

Taxa suplimentară este fixă ​​și va fi implementată la nivel național începând cu 1 iulie 2022. Venitul din aceasta ar trebui să revină bugetului de stat, fiind estimat la 18 miliarde de euro până în 2025, a anunțat guvernul de la Viena.

Pe de o parte, reforma fiscală aduce scutiri de taxe pentru cei care achiziționează noile vehicule ecologice, pe de altă parte, introducerea taxei CO2 este, desigur, dureroasă pentru industria transporturilor, care în ​​prezent depinde în mare măsură de combustibilii fosili ” – comentează Alexander Klacska, Director al Departamentului de Transport și Logistică din cadrul Camerei de Comerț a Austriei (WKÖ).

Inițial, valoarea taxei va fi de 30 de euro / tonă CO2 și apoi va crește treptat la 55 de euro / t CO2 până în 2025. Din 2026 urmează să fie implementat un sistem european de sancționare a emisiilor de CO2, valabil pentru toate domeniile de activitate.

Avem nevoie de condiții cadru adecvate care să faciliteze trecerea la mobilitate neutră din punct de vedere al emisiilor. Aceasta înseamnă că noile categorii de vehicule trebuie promovate mai intens, indiferent dacă este vorba de hidrogen, gaz, baterii, sau alte tehnologii neutre din punct de vedere al mediului” – mai afirmă Klacska.

Etichete