TransInfo

foto: Volvo Trucks

UE propune reducerea cu 90% a emisiilor pentru camioane

Puteți citi articolul în 2 minute
|

14.02.2023

Uniunea Europeană vrea introducerea urgentă a unor limite mai stricte privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele de marfă, relatează Reuters.

Conform noilor propuneri, care urmează a fi înaintate la începutul săptămânii viitoare, nivelul emisiilor camioanelor care circulă pe teritoriul Uniunii Europene ar trebui redus cu 90% până în 2040.

Pe lângă atingerea mai rapidă a obiectivelor de mediu prevăzute în programul Fit for 55, un alt obiectiv major al noii măsuri este stimularea investițiilor la nivel de industrie în vehicule cu emisii zero.

Multe voci din industrie susțin însă că acest obiectiv nu este realist:

Camioanele poluante vor continua să fie vândute ani de zile după data stabilită, făcând imposibil obiectivul net zero al UE”, a declarat Fedor Unterlohner, reprezentant al organizației Transport & Environment, citat de agenția de știri.

Reamintim că la jumătatea anului trecut, Uniunea Europeană a aprobat planul privind interzicerea comercializării de vehicule cu motoare cu combustie începând din 2035. Legea se aplică inclusiv vehiculelor comerciale.

Majoritatea covârșitoare a producătorilor auto a ales deja să producă versiuni electrice. (…) Am atins neutralitatea din punct de vedere tehnologic; ceea ce ne dorim sunt vehicule cu emisii zero”, a declarat la acea dată Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru Pactul Verde European.

 

 

Etichete