TransInfo

Ungaria restabilește restricții la frontiere din 15 iulie

Puteți citi articolul în 2 minute

Autoritățile maghiare au anunțat că vor fi instituite noi restricţii la punctele de frontieră în contextul pandemiei de COVID-19, anunță Mediafax.

Cetățenii țărilor aflate în “zona roșie” vor avea interdicție totală de acces în țară.

Cetățenii țărilor aflate în aşa-numita “zonă galbenă” vor putea intra pe teritoriul țării dar vor fi plasate obligatoriu în carantina. Persoanele în cauză vor fi supuse unor controale medicale la graniţă.

Condiţia pentru a ieşi din carantină este efectuarea a două teste pentru depistarea coronavirusului la un interval de 48 de ore; rezultatele trebuie sa fie negative pentru ambele.

Conform autorităților maghiare, țările care se află în zona galbenă sunt: Bulgaria, Portugalia, Suedia, România și Marea Britanie.

Țările care se află în zona roșie sunt: Albania, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Muntenegru și Ucraina.

Astăzi Ungaria este una dintre cele mai sigure țări din Europa din punct de vedere al respectării regulilor de prevenire a pandemiei. (…) Avem șansa de a evita introducerea repetată de măsuri restrictive pe teritoriul țării doar dacă reușim să menținem virusul în afara granițelor noastre” – a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Guvernul de la Budapesta mai precizează că restricțiile NU se aplica persoanelor aflate în tranzit, celor aflate în călătorii oficiale și misiuni diplomatice și nici șoferilor care operează în transporturile rutiere de marfă.

Cu toate acestea, controalele de sănătate rămân valabile.

Foto: Pixabay

Etichete