TransInfo

UNTRR: “Premierul ne-a dat asigurări că în perioada următoare va fi implementată o schemă de rambursare a supraaccizei.”

Puteți citi articolul în 4 minute

Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) au avut o nouă întâlnire cu Prim-Ministrul Mihai Tudose şi cu Ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa pe tema rambursării supraaccizei, în data de 5 octombrie 2017.

Conform comunicatului de presă remis de UNTRR, în cadrul întâlnirii Prim-Ministrul Mihai Tudose a analizat împreună cu Vicepreşedintele UNTRR, Constantin Isac, impactul creşterii accizei şi a preţului petrolului asupra preţului motorinei, în acest sens analizându-se comparativ preţurile de la finalul lunii august (29 august) şi începutul lunii octombrie (3 octombrie).

UNTRR a arătat, documentând cu cifre, că în urma majorării accizei la carburanţi, costul motorinei în România a crescut foarte mult, 0,92 euro/litru fără TVA, fiind astfel cel mai ridicat cost faţă de ţările din jur.

Conform reprezentanţilor UNTRR, în cadrul întâlnirii Premierul a dat asigurări transportatorilor că în perioada următoare va fi implementată o nouă schemă de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri.

Aceasta nu este prima întâlnire dintre transportaori şi autorităţile centrale în care se discuta pe tema accizelor la carburanți.

La întâlnirea precedentă pe tema majorării accizei la carburanţi, din 05.09.2017, Prim-ministrul a dat asigurări UNTRR că este deschis pentru a relua rambursarea unei părţi din supraacciza către transportatorii rutieri dacă se vor înregistra majorări de preţ la motorină proporţionale cu majorarea accizei după 15 septembrie şi 1 octombrie, ţinând cont de eventuale influenţe ale preţului petrolului şi preţului motorinei fără taxe şi TVA în România şi ţările învecinate.

Având în vedere că majorarea accizei a avut un impact semnificativ în creşterea preţurilor la carburanţi, premierul a confirmat deschiderea că o parte din supraacciza la carburanţi să fie rambursată transportatorilor rutieri.

În vederea stabilirii detaliilor necesare, UNTRR a solicitat o întâlnire de lucru cu Ministerul Finanţelor Publice prin care să se analizeze cifrele reale privind volumele alimentate şi diferenţele de preţ faţă de ţările vecine, pentru stabilirea mecanismului de rambursare a supraaccizei, cât şi cuantumul care ar urmă să fie restituit, astfel încât să se asigure competitivitatea transportatorilor români în raport cu cei est-europeni.

UNTRR: “Reamintim faptul că schemă de rambursare a accizei suplimentare a funcţionat cu dificultate, iar transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale au preferat să alimenteze în afara ţării, transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentari cu carburant în România, iar transportatorii care efectuează transporturi naţionale, şi au avut posibilitatea, au alimentat în ţările din jur – de exemplu în Ungaria, unde costul carburantului fără TVA 27% şi acciza recuperabilă de la 3,5 la 5,5 eurocenţi era mai mic decât preţul similar din România, marele avantaj fiind dat de recuperarea facilă atât a TVA (60 de zile cu precizie şi fără controale sau alte cerinţe administrative), cât şi a accizei suplimentare.”

UNTRR a mai declarat că a solicitat măsuri care să menţină atractivitatea comercială a alimentării cu carburant în România, prin îmbunătăţirea sistemului de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) atât transportatorilor rutieri români, cât şi străini, astfel încât România să devină un centru de alimentare de carburant în zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest.

Sursă: UNTRR

Etichete