9,5 sau 13,5 km inaugurați pe A0 Nord în 2023? Asta este una din întrebările spinoase din 2023: câți kilometri de autostradă muzeu vom avea pe A0 (și nu numai) și pentru cât timp. CNAIR se jură că face descărcările temporare ca să nu avem prea mulți.
Întreg lotul 2 din A0 Nord are 19 km.
Cei de la UMB au toate șansele să deschidă parțial tronsonul 2 al semi-inelului de nord din Autostrada A0 cândva în toamnă. Momentan noi estimăm că în octombrie vom circula pe cei 9,5 km dintre DN1 și Autostrada A3.
Acestora li se pot adăuga încă 4 kilometri spre est dacă responsabilii CNAIR se vor mișca rapid cu rezolvarea birocrației pentru execuția unei descărcări provizorii în DJ200 lângă Ștefănești, alegând acest punct în detrimentul celui de pe DJ100 la vest de Afumați. Așa au promis oficial miercuri, 7 iunie 2023, la întâlnirea SCS Transport din cadrul Comitetului de Monitorizare POIM.
Evident, de la vorbe la fapte este cale lungă și timp scurt. Deja antreprenorul practic a terminat această porțiune din proiect (între nodul cu A3 și DJ200), așa cum se vede din cea mai recentă filmare a lui Andrei Pașa:
Așadar, 13,5 km în 2023 pe A0 Nord, scenariul cel mai optimist. Restul de 5,5 km ai tronsonului nu vor putea fi folosiți: 2 km între DN1 și limita cu lotul 1 așteaptă semnarea contractului cu Pizzarotti (probabil până la sfârșitul lunii iunie) și 3,5 km între DJ200 și granița cu lotul 3 vor fi “activați” când vor binevoi chinezii.
Apropo, tot la reuniunea SCS Transport de săptămâna trecută, ni s-a comunicat că CNAIR va solicita chinezilor de la CCECC să proiecteze și să execute cu prioritate nodul A0-DN2 de la Afumați, așa cum am cerut noi public deja de mai multe ori.
Aparent, CNAIR nu e complet opacă la cerințele noastre și poate gândi rațional, dar de la simple declarații până la rezolvarea birocrației e cale foarte, foarte, FOARTE lungă!
Mai ales dacă luăm doar un simplu exemplu al descărcării provizorii de la sud de Suplacu de Barcău, acolo unde insistăm de mai bine de un an de zile să se implementeze o soluție ca să evităm un alt muzeu de 13,5 kilometri de autostradă pregătit pentru luna iulie 2023! Vom reveni pe acest subiect.