Amazon comandă peste 1000 de camioane GNL de la Iveco, destinate operatorilor europeni

Puteți citi articolul în 2 minute
|

29.11.2021

Iveco a anunțat recent că Amazon a preluat un prim lot de 216 camioane S-Way din totalul de 1064 unități comandate. Vehiculele urmează să fie operate de partenerii Amazon din Europa; restul de 848 de unități vor fi livrate gigantului online începând cu a doua jumătate a anului 2022.

Conform producătorului, camioanele vor avea o autonomie de până la 620 km între realimentări. Cele 848 de unități comandate pentru livrare în 2022 vor include și Iveco Driver Pal, care vine dotat cu funcțiile Amazon Alexa.

De 25 de ani suntem pionieri în tehnologia de propulsie cu gaz, dezvoltând soluții care permit operatorilor să facă reduceri semnificative ale emisiilor. Colaborarea cu lideri mondiali precum Amazon este o dovadă a calității produselor noastre și a angajamentului nostru față de obiectivul de decarbonizare a transportului până în 2050. (…) Să nu uităm că un camion GNC alimentat cu biometan poate reduce emisiile CO2 cu până la 95%.” – a declarat Gerrit Marx, director executiv în cadrul Iveco Group.

Producătorul mai declară că noul S-Way a fost proiectat cu un accent puternic pe confortul șoferului, iar noua cabină a fost regândită pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță pasivă.

 

Etichete