Când vom circula pe autostradă de la Sibiu la Pitești?

Puteți citi articolul în 3 minute

Când vom circula pe autostradă de la Sibiu la Pitești?

În cea mai recentă versiune (din 8 februarie 2018) a memoriului de prezentare pentru Autostrada A1 Sibiu-Pitești, putem descoperi cifrele impresionante ale celei mai importante investiții în infrastructura rutieră din România: 122 km lungime, 8 noduri rutiere, 8 spații de servicii, 5 centre de întreținere (CIC) plus un punct de sprijin, 3 ecoducte și 9 tuneluri în lungime totală de 8,44 km (cale dublă), cel mai lung tunel având 1,75 km (Poiana, zona km 60).

Lista cantităților de materii prime te poate lăsa cu gura căscată: peste 1 milion de tone de mixturi asfaltice, mai bine de 7 milioane metri cubi de agregate, peste 2 milioane metri cubi de beton si aproape 1 milion de tone de oțel.

Se estimează săpături de peste 22 milioane metri cubi și aproape 17 milioane metri cubi de umpluturi.

Documentul prevede ca autostrada să aibă 70 de poduri (24 km în total) și 57 viaducte (22 km în total).

Un calcul simplu arată că se estimează că autostrada va fi suspendată (poduri și viaducte) pe aproximativ 38%, adică pe 46 din cei 122 km dintre Sibiu și Pitești.

Această listă de structuri majore va fi optimizată, desigur, la nivel de studiu de fezabilitate final și proiect tehnic, însă, conform calculelor noastre, nu vor fi optimizări sub 85%.

Simplu spus, în realitate, autostrada A1 Sibiu-Pitești va fi suspendată pe aproximativ 32% din lungime, fără a lua în considerare sutele de structuri casetate, podețuri și pasaje peste autostradă!

Nici la capitolul relocări utilități nu stăm rău.

S-au identificat până acum 25 de conducte de apă și canalizare, 13 conducte de gaze, 61 rețele de telefonie și 85 linii electrice!

În plus, construcția autostrăzii va duce la demolarea a 51 de case, 15 anexe gospodărești și 2 hale.

Nici impactul asupra mediului nu este de neglijat. Autostrada va intersecta 9 arii naturale protejate (în 3 judete) și va trece la doar câțiva km de alte cinci!

Suprafața totală de pădure care va fi defrișată se ridică la aproximativ 57 ha în ariile protejate plus alte 251 ha în afara acestora.

Credeți că am scăpat de alunecări? Nici vorbă.

Avem 51 de zone cu risc de alunecare. Suprafața totală afectată de alunecări de teren este estimată la aproape 700.000 metri pătrați!

Dacă ați citit toate aceste cifre, probabil vă întrebați cât costă acest proiect și când vom circula pe autostradă de la Sibiu la Pitești.

Documentul estimează execuția la 6,5 ani, însă experiența noastră, ritmul actual de implementare a autostrăzilor și bunul simț ne dictează că acestă investiție nu va fi gata în următorii 12 ani (incluzând aici licitațiile, birocrația și execuția efectivă în teren).

Ultimele estimări de cost se ridică la cifra de 2,5 MILIARDE de euro (fără TVA), preț în care NU sunt incluse costurile cu obţinerea terenurilor (exproprieri), 10% pentru „diverse şi neprevăzute” și 5,5% costuri pentru proiectare, asistenţă tehnică şi consultanţă.

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole