TransInfo

Foto: iStock

CE adoptă noi reguli privind sprijinul companiilor afectate de criza din Ucraina

Puteți citi articolul în 3 minute
|

31.05.2022

Comisia Europeană a adoptat noi reguli privind ajutorul de stat, care le permit statelor UE să acorde sprijin întreprinderilor afectate de criza din Ucraina.

Astfel, Comisia a creat un cadru legislativ temporar, similar cu cel creat în timpul crizei financiare din 2008, pentru a completa reglementările standard privind condițiile de acordare a ajutorului de stat companiilor afectate de criza din Ucraina.

Sancțiunile adoptate de UE și de partenerii săi internaționali au afectat grav economia Rusiei. Aceste sancțiuni afectează, de asemenea, economia europeană și vor continua să o facă și în lunile următoare. Trebuie să atenuăm impactul economic al acestui război și să sprijinim companiile și sectoarele afectate. Și trebuie să acționăm într-o manieră coordonată.” – a declarat Vicepreședintele executiv, Margrethe Vestager.

Ca parte a noului acord, guvernele vor putea acorda până la 400.000 de euro întreprinderilor afectate de criză sau de sancțiuni.

Dacă statele membre doresc să minimizeze impactul creșterii costurilor, pot introduce imediat scheme de ajutor de până la 400.000 EUR per companie. Comisia este pregătită să colaboreze imediat cu statele membre pentru a găsi soluții viabile care să sprijine economia europeană (…).” – a adăugat Margrethe Vestager.

Astfel, statele membre pot oferi (i) garanții de stat subvenționate sau (ii) împrumuturi publice și private, cu rate ale dobânzii subvenționate, care pot viza atât investițiile, cât și nevoile imediate de capital circulant.

Există condiţia, însă, ca ajutorul total per beneficiar să nu depășească 30% din costurile eligibile.

Măsurile adoptate de statele europene

În România, la jumătatea lunii aprilie, Coaliţia de Guvernare a adoptat pachetul „Sprijin pentru România”, care conține o serie de măsuri economice care au drept scop sprijinirea populației și a companiilor care activează în anumite sectoare cheie ale economiei.

În cadrul schemei de ajutor, statul a alocat un buget de 17,3 miliarde de lei, bani care provin parțial de la bugetul de stat si parțial din fonduri nerambursabile. Companiile de transport vor beneficia de un sprijin de 300 milioane de lei, constând într-o subvenție aplicabilă costului cu combustibilul în valoare de de 0,50 lei/litrul de carburant. Conform executivului, de schema de ajutor vor beneficia aproximativ 4.000 de firme.

În Franța, schema de ajutor prevede alocarea unui buget de până la 155 de miliarde euro care vor merge către întreprinderile afectate de criza din Ucraina, în timp ce în Germania schema de sprijin are un buget mult mai mic, de doar 11 miliarde de euro.

Schema de ajutor este valabilă la nivel european până la finalul acestui an (31 decembrie 2022).

Etichete