CNAIR: Restricţii de trafic pe DN 12 şi DN 11C în data de 2 iunie

Puteți citi articolul în 1 minut
|

1.06.2018

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că sâmbătă, 02.06.2018,  în intervalul orar 10.00 – 13.00, traficul se va desfăşura restricţionat, pe jumătate din cale, pe sectoarele de drum cuprinse între DN 12 Băile Tuşnad (km 44+000) – Bixad (km 39+190); DN 11C km 35+435 (intersecţie cu DJ 113A) – DN 11C, km 26+847.

Restricţia se impune pentru a permite desfăşurarea celei de-a X-a ediţii a competiţiei internaţionale de semimaraton Băile Tuşnad – Lacul Sf. Ana.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită, semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la faţa locului.               

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.

Sursa: CNAIR

Foto: Wikimedia

Etichete