Maersk și Amazon au încheiat recent un acord care vizează transportul a 20.000 de containere folosind biocombustibil verde. Serviciul ECO Delivery de la Maersk va fi implementat împreună cu retailer-ul american în perioada 2023-2024, Maersk estimând că acesta va contribui la o reducerea emisiilor cu 44.600 t de CO2 comparativ cu combustibilii fosili.
Suntem mândri să colaborăm cu Maersk, semnatar al Climate Pledge și lider în logistica de transport maritim, folosind soluții pentru decarbonizarea transporturilor. Suntem încântați să avem containere pe primul vas alimentat cu metanol al Maersk și să continuăm să folosim biocombustibilul în operațiunile de transport” a declarat Adam Baker, Vicepreședinte Global Transport la Amazon
Începând din acest an, Amazon va beneficia de o nouă caracteristică a serviciului ECO Delivery, prin utilizarea metanolului verde în plus față de biocombustibilul standard.
Decarbonizarea transportului este un pas important (n.red – în atingerea neutralității de mediu) care trebuie, însă, combinat cu multe altele pentru a ne proteja viitorul”, susține Narin Phol, Președinte America de Nord, AP Moller – Maersk
Maersk definește „combustibilii verzi” ca fiind combustibili cu emisii scăzute până la foarte scăzute pe parcursul ciclului de viață, comparativ cu combustibilii fosili.
Combustibilii verzi folosiți de Maersk în lanțul său de aprovizionare sunt verificați de către International Sustainability and Carbon Certification (ISCC) printr-o metodologie de contabilizare a emisiilor aprobată de Global Logistics Emissions Council (GLEC) și certificată de Smart Freight Center.
Sistemul este auditat de PwC în conformitate cu Standardul Internațional de Asigurare 3410 (ISAE 3410 – Assurance Engagements on Greenhouse Gas Statements).