Într-o comunicare recentă, Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat ca a solicitat miniștrilor de transport din UE si reprezentanților CE să accepte stabilirea de urgență a coridoarelor transport care să permită operatorilor rutieri de marfă să își desfășoare activitatea la un nivel cât mai apropiat de cel optim, coroborat cu implementarea unui set de măsuri care să scadă presiunea de pe această categorie de transport.
Iată, pe scurt, măsurile solicitate de Ministrul Bode:
Exceptarea de la Regulamentul (CE) nr.561/ 2006, privind perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto, pentru transportul rutier național și internațional de mărfuri, pentru o perioadă de 30 de zile, pe care România a implementat-o de astăzi, trebuie să reprezinte o măsură aplicată rapid.
Facilitarea circulației rutiere, feroviare și navale a mărfurilor prin toate punctele de frontieră, inclusiv cele închise publicului, pentru asigurarea bunei aprovizionări cu medicamente, produse alimentare, carburanți și alte produse de primă necesitate.
Totodată, Lucian Bode declară că a prezentat principalele soluții care pot fi aplicate la nivel european, pentru a asigura funcționarea optimă a industriei de transport:
- Menținerea coridoarelor de marfă pe rețeaua principală (CORE TEN-T) pe toate modurile de transport;
- Operaționalizarea imediată a unui Punct Focal de Comunicare pentru menținerea fluxurilor de Marfă la nivelul Comisiei Europene şi în contact cu Ministerele Transporturilor din toate statele membre pentru a facilita comunicarea, dar şi informarea companiilor de transport şi a populației în timp real;
- Solicitarea, către Statele Membre, de menținere a transportului de marfă pe Dunăre, cu controale efectuate doar prin sistemul electronic RIS;
- Susținerea unor măsuri coordonate, la nivelul UE, în vederea adoptării unei decizii de prelungirea valabilității documentelor navigatorilor care se află la bordul navelor și nu au posibilitatea debarcării și repatrierii, pentru 6 luni.
- Derogarea temporară a aplicării Regulamentului nr.317/2019 pentru a ține cont de situații excepționale precum este impactul crizei COVID-19 asupra furnizorilor de servicii de navigație aeriană, care au pierderi semnificative.
Am făcut un apel la coeziune și la un mod de acțiune unitar pentru că numai așa toți cetățenii europeni vor avea de câștigat. Cel mai important câștig va fi să putem să asigurăm, chiar dacă ne confruntăm cu o situație dificilă, funcționarea economiilor europene. Cred că suntem de acord că zona transporturilor este poate cea mai importantă componentă a economiei noastre. Dacă nu avem această zonă funcțională toate industriile pot intra în colaps.” a declarat Lucian Bode.
Foto: www.facebook.com/lucianbode.ro