TransInfo

Noi restricții de circulație impuse de Guvern pe fondul pandemiei

Puteți citi articolul în 2 minute
|

31.03.2021

Noi restricții au fost decise de CNSU și aprobate în ședința din 25 martie a Guvernului pentru a limita răspândirea pandemiei. Astfel:

  • Circulația va fi restricționată de la ora 20.00, față de ora 22.00, cât este acum, iar magazinele vor fi închise de la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4 la mie.
  • În localitățile în care indicele depășește 7,5 aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii.
  • În noaptea de Paște, circulația va fi permisă în intervalul 20.00 – 02.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Înviere. Măsurile vor fi valabile și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox.
  • În cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, li se va aplica amenda și se va impune suspendarea temporară a activităţii acestora, drept sancțiune complementară  (închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic își desfășoară activitatea). Dacă acestea continuă să își desfășoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor va fi catalogata drept faptă penală.

La acest moment nu va fi interzisă circulația în afara localității, dar Comitetele și INSP pot în continuare să propună carantinări de zone, de localități.

După ora 20.00 va fi necesară declarație pe propria răspundere, în care să fie menționat motivul deplasării. Motivele rămân cele valabile și până acum (pentru carantina de noapte de la ora 22.00).

Totodată a fost adoptată o nouă listă a țărilor din zona galbenă – Marea Britanie nu mai este pe listă.

Revenim cu noi informații pe măsură ce acestea vor fi făcute publice.

Foto: Politia Rutiera

 

Etichete