Oglindă oglinjoară, care-i cea mai frumoasă autostradă-muzeu din țară?

Puteți citi articolul în 3 minute

Oglindă oglinjoară, care-i cea mai frumoasă autostradă-muzeu din țară? Noi credem că Autostrada A3 între Nădășelu și Poarta Sălajului pe care am filmat-o complet vineri, 27.10.2023.

Muncitorii erau în vacanță, cei de la UMB luând probabil decizia de a face punte între mai multe sărbători religioase, cum au mai făcut și cu alte ocazii. Merită, pe acest șantier progresul fiind bun.

Din păcate situația lotului Nădășelu-Zimbor (30,06 km) se complică foarte tare. V-am explicat de nenumărate ori că la Nădășelu și Topa Mică soluțiile din studiul de fezabilitate și proiectul tehnic nu țin în realitate și se impun modificări. După vreo 18 luni de tergiversări, CNAIR a decis să scoată separat la licitație lucrările de pe traseele noi.

Dar surpriză. Prețul estimat foarte atractiv a făcut cu ochiul altor competitori, așa cum anticipam. Se pare că turcii de la Ictas vor contractul și au făcut contestație la CNSC în care invocă ilegalitatea documentației: o linie groasă de cariocă trasată pe hartă, fără studiu geotehnic, fără detaliile necesare fundamentării unei oferte. Și, din ce ne dăm seama, cam au dreptate. CNSC probabil va decide până la sfârșitul anului.

Cert este că riscul de a depăși termenul PNRR actual, final 2026, este semnificativ. Și mai frustrant este că în 2021 tronsonul avea șanse maxime să fie prima autostradă finanțată prin PNRR inaugurată. Și noi visam, în 2021, să o vedem gata în 2023. Dar a venit alunecarea de la Nădășelu în septembrie 2021, apoi 18 luni de scărpinat în cap cu CNAIR și UMB, plus problemele de la Topa Mică.
Acum sunt șanse să primim cea mai frumoasă autostradă-muzeu din țară: gata în primăvara lui 2025, dar fără bucățile de la Nădășelu și Topa Mică.

Iar între Zimbor și Poarta Sălajului (12,24 km) vorbim tot de muzeu! Termenul actual, iunie 2025, este fezabil dacă dealul Zimbor stă locului însă la Poarta Sălajului nu avem proiectat un nod. CNAIR trebuie să se învrednicească să facă o descărcare temporară, ori să-i dea zor cu pregătirea nodului definitiv de la Românași.
Ne sare în ochi și decizia dubioasă a celor de la UMB care nu construiesc niciun fel de apărări sau consolidări pe dealul Zimbor: nu șanțuri, nu berme, nu drenuri, nu geotextile, nu sprijiniri de niciun fel. Pe restul debleelor din șantier aceste lucrări sunt la ordinea zilei. Deocamdată versantul colaborează… dar până când?!

 

Etichete