Poliția germană a achiziționat recent cea mai nouă versiune a software-ului produs Zauner destinat controlului tahografelor de la distanță.
Deși citirea informațiilor înregistrate de tahograf de la distanță, fără a fi necesară oprirea vehiculului pentru control, se practică deja din 2019 în Germania și Țările de Jos, trebuie clarificat că monitorizarea de la distanță a timpului de conducere și odihnă nu este prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 165/2014.
În conformitate cu articolul 9 alineatul (4) al regulamentului sus-menționat, în timpul comunicării de la distanță pot fi transmise numai datele necesare în scopul inspecției rutiere a vehiculelor al căror tahograf este susceptibil de a fi fost manipulat sau utilizat în mod necorespunzător.
Sistemul poate înregistra 19 parametri, printre care:
- Ultima încercare de încălcare a sistemului de securitate
- Întreruperea sursei de alimentare
- Introducerea cardului în timpul conducerii
- Reglarea manuală a perioadelor de condus/odihnă
- Viteza.
În Țările de Jos, începând de la jumătatea lunii august a anului trecut, Inspectoratul pentru Mediu și Transport (ILT) a început verificarea de la distanță a tahografelor.
Rezultatele verificărilor efectuate au demonstrat că noua metodă este eficientă iar autoritățile își propun să continue intensificarea controalelor digitale.