Vizibilitatea în lanțurile de aprovizionare este unul din subiectele fierbinți ale sectorului logistic; dacă o vizibilitate slabă duce la întârzieri, taxe suplimentare și clienți nemulțumiți, o vizibilitate optimă are efecte benefice nu doar asupra operațiunilor ci și asupra sustenabilității și a responsabilității sociale a unei companii.
Știm deja că, în ultimii ani, acuzațiile privind exploatare a forței de muncă de-a lungul lanțurilor de aprovizionare au fost nenumărate. Unele companii europene au fost acuzate nu doar de practici anticoncurențiale, dar și de practici de dumping social și exploatare a forței de muncă din state terțe.
Reamintim recentul caz al grevei șoferilor din state terțe care lucrau pentru companiile poloneze Lukmaz si Agmaz, care a atrasa atenția presei și a oficialilor europeni, dezvăluind ceea ce unii oficiali au numit ”partea întunecată a unei industrii care transportă peste 90% din mărfurile din Europa”.
Gregor Gowans, jurnalist Trans.iNFO, a discutat recent cu profesorul Gary Mortimer de la Universitatea din Queensland, care a efectuat cercetări aprofundate în domeniul comerțului cu amănuntul din sectorul alimentar, concluzionând că presiunile din ce în ce mai mari asupra comercianților (preponderent a celor din mediul online) de a livra produse cât mai rapid, pun presiuni enorme pe companiile din lanțurile de aprovizionare, care se reflectă apoi în presiuni asupra forței de muncă.
Chiar și atunci când mari companii au fost implicate în scandaluri privind exploatarea forței de muncă, deseori acestea au avut un impact redus asupra comportamentului consumatorilor în ansamblu. De ce credeți că se întâmplă asta?
Într-o lume perfectă, dacă am fi capabili să-i convingem pe toți consumatorii să cumpere numai produse care au fost obținute cu adevărat etic, evitând astfel sclavia modernă și practicile de muncă ”la negru”, ar fi grozav. Nu este însă cazul. Oamenii sunt adesea constrânși din punct de vedere economic, deci un tricou de 4 USD pare o alegere bună și nimeni nu se gândește la modul în care acel tricou a ajuns la raft.
Când vorbim cu consumatorii despre acest lucru, evident că toți susțin că nu vor să consume produse care au fost obținute prin exploatare umană; dar până la urmă cei mai mulți dintre ei vor alege tot produsele care se adaptează mai bine bugetului lor. (…) Un alt motiv este distanța psihologică. Când te afli într-un magazin modern, frumos, cu aer condiționat și puternic luminat, din punct de vedere psihologic pur și simplu nu înțelegem cum au fost fabricate acele produse. Suntem complet deconectați.
Cum putem ajuta oamenii să conștientizeze acest lucru?
Eu și Mike, unul dintre studenții mei la doctorat, lucrăm la un proiect care testează ideea de a folosi o etichetă de produs în care să afișăm imagini cu condițiile de lucru ale celor care au fabricat produsul respectiv. Proiectul nu a fost încă acceptat, dar chiar și dacă ar fi fost, cred că doar o proporție foarte mică de consumatori își poate permite să facă alte alegeri.
În ce măsură credeți că tehnologia modernă poate fi utilizată pentru a urmări de unde au fost obținute articolele și materiile prime, permițând astfel companiilor să evite mai bine furnizorii neetici?
Lucrăm la unele aplicații blockchain. Produselor li se va putea aplica un cod QR care poate fi scanat și astfel, consumatorii pot afla mai multe informații despre proveniența acestora. În zilele noastre există însă atât de multă externalizare care are loc în lanțurile de aprovizionare și în procesul de transport, încât o urmărire reala poate părea dificilă. Am văzut adesea corporații mari care dau vina pe o terță parte atunci când partenerul de transport pe care l-a folosit indirect a fost găsit vinovat de exploatarea șoferilor. Într-un caz, îmi amintesc o companie 3PL care a trecut pe lista neagră o terță parte din acest motiv, doar pentru a se constata că folosea din nou serviciile acesteia.
Este externalizarea doar o scuză convenabilă pentru aceste companii sau ar trebui să înțelegem complexitățile implicate în managementul actual al lanțului de aprovizionare?
Lanțurile de aprovizionare sunt atât de complexe. Îmi amintește de munca pe care am făcut-o cu mulți ani în urmă pe produse cosmetice. Brandurile de cosmetice pretind întotdeauna că produsele lor nu sunt testate pe animale.
Este cunoscut cazul unui producător francez de parfumuri și cosmetice care a declarat acest lucru în mod repetat. Dar în contracte exista undeva o clauză în care se specifica faptul că ar putea externaliza testarea altor organizații, care ar fi avut un astfel de comportament. Deci erau pe deplin conștienți de asta. Provocarea pentru orice afacere, pentru că lanțurile de aprovizionare sunt atât de lungi și atât de complexe, este că poți pierde destul de repede controlul asupra a ceea ce se întâmplă în Bangladesh, de exemplu, în comparație cu propriile magazine din Australia sau din SUA. Există însă și tendința multor retaileri de a fabrica produse sub propriile mărci, și astfel lanțul de aprovizionare devine mai scurt, destul de vertical și mai bine controlat.
Ați vorbit despre modul în care standardele auditate independent cu etichetarea corespunzătoare pot ajuta la stimularea unui comportament etic al consumatorilor. Care sunt șansele ca marile economii să cadă de acord asupra acestui concept și să se angajeze în dialog pentru a demara un standard universal?
Este un subiect complex, pentru că dacă începi să ai de-a face cu economii în curs de dezvoltare din care vine o mare parte din acest produs și, potențial, forță de muncă, fie că vorbim de șoferi de camioane sau personal administrativ, focusul ar putea fi pe creșterea agresiva a marjei de profit prin aplicarea unor costuri extrem de mici.
Și de asemenea aceste ţări au guverne care sunt – și aici folosesc termenul la modul general – ”presupus corupte”. S-ar putea să-și dorească acele fabrici în orașele și orașele lor, pentru că este bine din punct de vedere politic pentru ei să spună că vor crea locuri de muncă, și apoi să închidă ochii la orice se întâmplă după aceea. Deci, există structuri guvernamentale și culturi întregi care trebuie schimbate pentru a stabili practici de muncă adecvate și corecte.
Am fost în Bali anul trecut și am vorbit cu un șofer în timp ce mergeam pe un drum îngrozitor, plin de noroi, înainte de a intra într-o stațiune uimitoare. I-am spus: ”când dezvoltăm proiecte de infrastructura în Australia, dezvoltatorul trebuie să se asigure că drumurile sunt adecvate. Și există un cost implicat în asta.” Șoferul mi-a răspuns spunând că este sigur că dezvoltatorii au plătit guvernului pentru acel drum de acces, dar pur și simplu acesta nu a fost construit niciodată. Simt că va exista probabil o provocare în ceea ce privește convingerea guvernelor din economiile în curs de dezvoltare să nu mai închidă ochii la astfel de practici.