S-a născut cineva învățat?

Puteți citi articolul în 4 minute

Când auzi povestirile unora despre șoferie o să ai impresia că ai întâlnit Dumnezeul șoferilor. Iar asta se întâmplă des mai ales când ești începător.

Fiind la început de drum în ale șoferiei credeam că va trebui să plătesc vreun șofer d’ăsta născut zeu al volanului ca să mă învețe câte ceva.

Există o frică destul de comună în rândul celor noi în branșă.

Cred că această frică este doar indusă de șoferii cu experiență care fac meseria asta ca o povara și care nu sunt mulțumiți de nimic.

Am impresia că un procent de 90% dintre șoferii de camion consideră meseria asta doar o povara și în același timp o sursă de venit destul de consistent raportat la alte salarii din țară; doar restul de 10% fac meseria cu implicare, cu pasiune și ajutând mereu pe cei aflați la început de drum.

Când m-am suit pentru prima dată în camion a trebuit să stau 2 săptămâni cu un șofer mai în vârstă și cu ceva ani de experiență.

Credeam că mă va învăța strictul necesar și că nu voi avea probleme de adaptare după ce o să rămân singur pe camion. Credeam…dar nu a fost așa.

Omul era total dezinteresat de tot ce era nou pentru mine. Avea un singur scop să ajungă cât mai repede în pat sau pe scaunul din dreapta că să doarmă. M-am trezit după 2 săptămâni că primesc mășina singur și trebuia să mă descurc pentru următoarele 3 luni ca unul cu experiență.

Lacrimi de nervi, dar și de fericire…mai ales de fericire după ce am început să învăț tot mai multe și să îmi dau seama că de fapt dracu’ nu e chiar așa de negru pentru un începător.

Pe lângă toate astea, din păcate în firmele din România în proporție de 90% sunt șoferi care doar au vechime dar care nu au nici cea mai mică pregătire pentru a fi pedagogi și totuși le trec mulți începători prin mâna pentru a fi inițiați.

Nu știu cum să „educe” un novice.

Nu știu cum să facă un amator să devină profesionist. Cu cât ajunge novicele mai repede pe un camion să producă bani pentru firma cu atât mai bine.

Este adevărat că astăzi totul se vrea în viteză, dar există o lege a firii care spune că lucrurile bune necesită timp.

Începătorii au nevoie de timp, au nevoie de modele de șoferi profesioniști, au nevoie de instructori profesioniști, au nevoie de tehnologii actuale, au nevoie de o mentalitate ancorată în realitatea zilelor noastre nu de povestiri de acum 10-20 de ani, au nevoie de firme care vor să formeze profesioniști nu doar șoferi.

În România există un trend dintotdeauna, o afacere nu e gândită niciodată pe termen mediu sau lung, nu, totul e pe termen scurt și foarte scurt.

De partea cealaltă există și șoferi începători care ei cred că știu totul și nu acceptă să fie învățați de nimeni nimic.

Ăștia sunt cei care continuă legendă vechilor șoferi născuți lângă camion și pe care nimeni nu îi poate învață ceva.

Soferia poate fi grea și urâtă dar și ușoară și frumoasă depinde cum ești învățat și de cine.

Așadar investiți în începători și nu îi mai dați la o parte, investiți în oameni calificați și cu aptitudini că să formeze începătorii. Nimeni nu s-a născut învățat!

Începătorii de astăzi pot fi profesioniștii de mâine care va pot aduce profit.

Foto: Wikimedia commons

Etichete