TransInfo

Șoferii de camion cer protecție și parcări sigure: „Doamnelor și Domnilor, este timpul să ne trezim! Șoferii de camion sunt cetățeni europeni. Nu putem sta liniștiți, în timp ce se pierde o altă viață”

Puteți citi articolul în 6 minute
|

16.07.2021

În data de 15 iulie Adriana Mureșan, autoarea petiției online „Opriți asasinatele șoferilor în parcări!“, a prezentat Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European (PETI), în numele Asociației civice „Voluntari în Europa”, o serie de propuneri de modificări legislative menite să crească siguranța șoferilor de camion care conduc pe drumurile europene.

Adriana Mureșan este cetățean român, stabilită în Spania. Aceasta este șofer de camion și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Lupt pentru drepturile șoferilor și modul lor de viață și de aceea solicit măsuri de protecție la locul de muncă. Reprezint o comunitate de aproape 64.000 de persoane din toate statele Uniunii Europene”, a declarat Adriana Mureșan în introducerea prezentării.

În urma asasinatului șoferului român Mihai Spătaru într-o parcare din Franța în luna mai a acestui an, Adriana Mureșan, în calitate de membru fondator al Asociației „Voluntari în Europa”, a demarat o campanie de strângere de semnături în vederea depunerii lor la Parlamentul European, solicitând Parlamentului să “intervină de urgenţă cu un pachet de măsuri juridice care să garanteze siguranţa vieţilor şoferilor şi să denunţe pasivitatea cu care acţionează autorităţile franceze în cazurile de criminalitate în parcările de camioane de pe întregul teritoriu francez și întreg teritoriul UE.”

La momentul prezentării petiției în Parlamentul European aceasta a fost semnată de peste 26.000 de persoane.

În prezentarea adresată Comisiei PETI Adriana Mureșan a subliniat faptul că șoferii nu se simt în siguranță în parcările pentru camioane:

Dați-mi voie să vă spun un lucru cert: parcarea în UE este nesigură. Obiectivul nostru este de a încuraja statele membre să pună în aplicare dispozițiile Regulamentului Nr. 885/2013 CE, privind spațiile de parcare sigure pentru camioane și vehicule comerciale“, a continuat aceasta.

Adriana Mureșan a reamintit Comisiei PETI că una din principalele probleme cu care se confruntă șoferii de camion la momentul actual este lipsa de parcări sigure și că, potrivit Rezoluției Parlamentului European „Foaia de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor”, numărul zonelor de parcare sigure ar fi trebuit să crească cu 40% din 2010 până în 2020.

În ciuda faptului că traficul de mărfuri a crescut enorm, acest obiectiv nu a fost atins. În 2019, doar 55 din cele 5.000 de parcări înregistrate în UE respectau toate criteriile de siguranță“, a subliniat Adriana Mureșan.

Printre problemele identificate de șoferii profesioniști, Adriana Mureșan a mai menționat iluminatul slab și accesul vehiculelor mici în același spațiu cu cel destinat camioanelor, precum și ineficiența serviciilor de urgență 112 din cauza barierelor lingvistice:

Majoritatea operatorilor din statele membre vorbesc doar limba maternă, ceea ce provoacă o întârziere semnificativă în răspunsul adecvat. În plus, localizarea incidentului nu se bazează exclusiv pe coordonate GPS, ci și pe detalii locale, cum ar fi codul poștal, etc., detalii necunoscute nerezidenților. De aceea interacțiunile șoferilor cu autoritățile locale sunt dificile și consumă mult timp“.

Adriana Mureșan a menționat că asociațiile de transport din diferite țări europene au raportat pe parcursul ultimilor ani cu privire la problemele menționate de nenumărate ori, cu toate acestea autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a opri violența și infracțiunile împotriva șoferilor de camion.

Doamnelor și Domnilor, este timpul să ne trezim! Șoferii de camion sunt cetățeni europeni: lucrăm în statele membre, transportăm mărfuri europene și continuăm să ne confruntăm cu riscuri în fiecare zi. Nu putem sta liniștiți, în timp ce se pierde o altă viață”, a concluzionat aceasta.

Adriana Mureșan a venit cu listă de propuneri care ar putea crește siguranța șoferilor de camion în parcări, și anume:

  • crearea unui grup de lucru care să includă specialiști din Parlamentul European, Europol, lucrători din transporturi și voluntari din comunitatea șoferilor de camion, pentru a identifica cele mai bune soluții pentru toți actorii implicați;
  • creșterea numărului de locuri de parcare sigure în același ritm cu creșterea și dezvoltarea infrastructurii de trafic intens;
  • parcările ar trebui să fie bine iluminate;
  • acces restricționat pentru alte vehicule în spațiile destinate camioanelor;
  • finanțare europeană pentru dezvoltarea unei aplicații mobile care să notifice situații critice și să trimită un identificator de locație autorităților;
  • cursuri de limbi străine pentru operatorii de servicii care lucrează la 112, iar (…) vorbitul fluent a cel puțin două limbi de circulație europeană să fie un criteriu obligatoriu în procesul de selecție a angajaților 112.

Pe final, Adriana Mureșan a menționat că Asociația „Voluntari în Europa” colaborează deja cu specialiști IT la aplicația „Alertă de urgență a șoferului”. Aceasta va avea un buton de panică și o notificare complementară către serviciul Europol și este menită să ofere șoferilor „un instrument rapid atunci când se află în situații periculoase care le amenință viața sau încărcătura”.

Sunt încrezătoare că instituțiile europene au atât puterea, cât și voința de a proteja toți cetățenii europeni. Noi, cei care lucrăm în sectorul vital al transporturilor, avem nevoie să acționați nu numai pentru viața noastră, ci și pentru a asigura livrarea în siguranță și în timp util a alimentelor, medicamentelor sau materiilor prime către companii și cetățeni din întreaga Europă”, a conchis Adriana Mureșan.

Sursa foto: Trans.INFO

Etichete