Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reaminteste utilizatorilor rețelei de drumuri naționale din România că începând cu data de 30.04.2015 plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă se realizează prin intermediul SIEGMCR (sistemul informatic de emitere gestiune și monitorizare a rovinietei). Astfel, dorim să reamintim utilizatorilor câteva informaţii necesare privind achitarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă:
-
tariful poate fi achitat la stațiile de distribuție a carburanților aparținând OMV PETROM, MOL ROMÂNIA, ROMPETROL (stațiile la care se poate achita tariful fiind disponibile pe siteul CNADNR www.cnadnr.ro), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă ORANGE ROMÂNIA, VODAFONE ROMÂNIA, TELEKOM MOBILE, TELEKOM FIX și RCS&RDS) și cash la stația de taxare Fetești.
-
dacă se optează pentru achitarea peajului la distibuitorii autorizați sau prin SMS, acesta se poate achita înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.
-
dacă se optează pentru achitarea peajului cash la stația de taxare Fetești, se vor utiliza porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori, semnalizate corespunzător.
-
peajul achitat la distribuitorii autorizați sau prin SMS și neutilizat într-o perioadă de 12 luni își pierde valabilitatea.
-
utilizatorii sunt rugați ca, la achiziționarea unor peaje, să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizați ai CNADNR, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora, corecția ulterioară a unui număr de înmatriculare înscris eronat realizându-se doar în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
-
un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislația în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.
-
informații privind achitarea peajului se regăsesc și pe site-ul CNADNR www.cnadnr.ro la secțiunea Peaj Fetești (e-Tarif). Pentru a nu se crea confuzii în privința achitării taxei prin intermediul SMS, CNADNR SA descrie în continuare pașii pe care un utilizator trebuie să-i urmeze:
1. Se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1;
2. Se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total);
3. Pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior primirii mesajului de la pasul 2 – in maxim 3 ore;
4. Se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria acesteia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de valabilitate expiră.
Sursa: e-camion.ro