TransInfo

Foto: MAN

Noul prototip MAN a fost dezvăluit recent la Nürnberg

Puteți citi articolul în 3 minute
|

25.02.2022

Noul prototip MAN integral electric a fost prezentat oficial presei la Nürnberg săptămâna trecută. Primele 200 de unități urmează să iasă de pe liniile de asamblare la începutul anului 2024. De asemenea, producătorul german a anunțat intensificarea cercetărilor privind propulsia cu hidrogen.

Viitorul începe acum – deschidem drumul către Zero Emisii” – a fost sloganul prezentării oficiale.

Reprezentanții MAN au afirmat că lucrează deja la soluții complete de electromobilitate, care vor permite clienților să integreze mai rapid și mai eficient vehicule verzi în flotele lor. 

Trebuie să accelerăm electrificarea flotelor. Introducerea electromobilității la scară largă poate avea succes doar dacă le oferim clienților noștri asistență continuă în înlocuirea vehiculelor tradiționale cu vehicule electrice. De aceea, lucrăm la soluții și oferte digitale complete în acest sens” – a declarat Alexander Vlaskamp, CEO MAN Truck & Bus.

În luna decembrie a anului trecut MAN a câștigat cea de-a șasea ediție a European Transport Award. Premiul are scopul de a încuraja companiile producătoare de vehicule comerciale să acționeze în mod sustenabil prin recunoașterea produselor și strategiilor orientate spre ecologie și energie verde în acest domeniu.

MAN OptiView a fost numit câștigător la categoria sisteme de asistență; sistemul este disponibil la comandă pentru toate cele patru serii de camioane MAN: TGL, TGM, TGS și TGX.

Infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice rămâne o provocare majoră 

Infrastructura de încărcare rămâne una dintre provocările majore care încetinesc adoptarea la scară largă a vehiculelor electrice.

Astfel, mai mulți producători au decis să gestioneze această problemă apelând la resurse proprii. Volvo Group, Daimler Truck și TRATON GROUP au anunțat în vara anul trecut semnarea unui acord privind dezvoltarea unei rețele europene de încărcare a camioanelor și autocarelor electrice.

Acordul pune bazele unei întreprinderi comune – JV – deținută în participație egală de cele trei companii, care va avea sediul în Amsterdam și va funcționa sub propria identitate corporativă începând cu 2022.

Cele trei companii intenționează să investească 500 de milioane de euro în următorii 5 ani pentru a instala și opera cel puțin 1.700 stații de încărcare electrică destinate vehiculelor grele, amplasate în apropierea autostrăzilor și punctelor logistice.

Conform obiectivelor stabilite de Asociația Europeană a Producătorilor Auto (ACEA) și organizația europeană de mediu Transport & Environment (T&E), România are nevoie de minim 50 de stații de încărcare pentru camioanele electrice în următorii ani, aceasta fiind cea mai mică valoare la nivel european. Prin comparație, în Germania ar trebuie să existe 14.250, iar în Franța 5.750.

Etichete