Conferinta Trans.eu

Nume importante din transportul rutier de mărfuri vin la conferința Transport 4.0 de la Brașov

Puteți citi articolul în 3 minute
|

8.05.2018

Pentru că segmentul operatorilor de transport rutier de mărfuri marcat de un dinamism continuu, este important să rămânem conectați permanent cu realitățile industriei și să cunoaștem îndeaproape opiniile unor lideri din domeniu.

Unul dintre aceștia este CTE Trailers, companie cu care va puteți intalni în cadrul conferinței.

CTE Trailers reprezintă, în momentul actual, unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale specializate din România, acoperind cele trei mari segmente ale pieței: transporturi, construcții și pe cel comunal.

În portofoliul companiei se află șapte dintre cei mai importanți producători europeni de vehicule comerciale specializate, oferind atât servicii de vânzare și consultanță pentru produse noi, cât și pentru cele din gama USED.

Krone – unul dintre cei mai importanți producători europeni de semiremorci și remorci pentru transportul de mărfuri generale, Meiller – liderul pieței europene în domeniul suprastructurilor şi semiremorcilor basculante, Faymonville și Max Trailer – lideri europeni în designul şi producţia de semiremorci destinate transporturilor speciale şi agabaritice, Legras – producător de vehicule special concepute pentru a transporta produse uscate în vrac pentru numeroase companii din domeniile: mediu, hârtie și produse forestiere, agricultură și ciment, Penz Crane – este una din companiile lidere mondiale în producția macaralelor articulate pentru camion, specializate pentru domeniul forestier și de reciclare, şi Atlas – companie pionieră in domeniul macaralelor articulate pentru camion, fiind inventatorul acestui tip de echipament.

CTE Trailers dispune atât de propriul service, cât și de o rețea de service-uri partenere prin care reușim să asigurăm, în mod constant, un flux de posibilități mecanice și tehnice pentru reparațiile și întreținerea uzuală a echipamentelor, dar şi furnizarea de piese de schimb într-un timp foarte scurt și la prețuri excelente.

Pe lângă partea de service și piese de schimb, în ultimii ani, CTE Trailers a echipat peste 200 de autobasculante şi echipamente specializate, completând astfel oferta de servicii multiple și cu departamentul specializat de carosări, departament ce poate efectua montaje pe orice tip de benă sau atașament, pe orice șasiu.

Prin cele doua parcuri USED, din Ciorogârla, venim în întâmpinarea clienților cu soluții financiare reduse și optimizate pentru orice buget, utilajele și echipamentele rulate fiind o variantă pe care o avem integrată în portofoliul nostru de servicii, oferind, inclusiv pe acest segment, opțiuni de finanțare avantajoase.

Mai multe informații despre conferința Transport 4.0 puteți afla accesând acest link.

Etichete