Mai multe state europene au decis să ridice parțial restricțiile impuse de pandemie. Vă prezentăm mai jos situația actualizată a celor mai importante modificări.
Țările de Jos
Din data de 25 februarie a.c. vor intra în vigoare mai multe măsuri care vizează relaxarea restricțiilor. Zonele de servicii, restaurantele, stațiile de alimentare și magazinele, atât pe rețelele de drumuri naționale, cât și pe autostrăzi, vor fi deschise fără alte restricții, informează portalul local tln.nl.
Începând de mâine, 18 februarie, programul de funcționare al restaurantelor și magazinelor va fi prelungit de la 22:00 la 1:00. Tot de mâine se va reduce și perioada obligatorie de carantină pentru cei care au rezultat pozitiv al testului Covid, de la șapte zile la cinci zile.
Austria și Germania
Austria și Germania și-au anunțat planurile de a relaxa măsurile de prevenire a răspândirii Covid, la doar câteva săptămâni după ce guvernele acestor ţări au introdus obligativitatea vaccinării pentru toți cetățenii de peste 12 ani.
Un plan în trei pași a fost aprobat de cancelarul german Olaf Scholz în cadrul summit-ului recent cu reprezentanții celor 16 state federale ale Germaniei, care prevede relaxarea treptată a restricțiilor începând de luna viitoare, informează portalul german dw.de.
Elveția
Elveția va anula aproape integral restricțiile începând de astăzi, 17 februarie, inclusiv recomandarea de lucru de la domiciliu și necesitatea prezentării unui test Covid sau a unui Certificat Verde la intrarea în țară.
Norvegia
Norvegia și-a ridicat aproape integral restricțiile pe 12 februarie, declarând că pandemia „nu mai este o amenințare majoră pentru majoritatea populației.”
Franța
Franța a abrogat recent cerințele privind purtarea măștilor în aer liber și intenționează să renunțe la obligativitatea purtării măștilor și în spațiile închise începând din martie, informează France24.
„Dacă tendința de eradicare a virusului continuă, valul s-ar putea termina în aproximativ două săptămâni (…) Am putea reveni la o situație cvasi-normală.” – a declarat Ministrul Sănătății al Franței, Olivier Veran, pentru Radio France Info.