TransInfo

Autoritățile germane interzic companiei Tesla să promoveze sistemul autopilot

Puteți citi articolul în 2 minute
|

22.07.2020

O instanţă din Munchen a interzis săptămâna trecută companiei americane Tesla să mai promoveze sistemele de asistență pentru șoferi și sistemul de conducere autonomă, considerând că acestea sunt reclame înșelătoare, se arată într-un comunicat remis de Reuters.

Procesul a fost intentat de organizația germană Wettbewerbszentrale, specializata pe identificarea practicilor anti-concurențiale. Instanța din Munchen a interzis astfel subsidiarei germane a companiei Tesla să includă sibtagmele “full potential for autonomous driving” (potențial complet pentru conducere autonomă) și “Autopilot inclusive” în materialele sale publicitare de pe teritoriul Germaniei.

Sistemul autopilot al Tesla a atras critici și din partea autorităților de reglementare, inclusiv din partea Comisiei pentru Siguranța Transporturilor Naționale din Statele Unite, întrucât nu include garanții.

Ca reacție la decizia instanței germane, Elon Musk, fondatorul companiei, a postat pe Twitter: „Funcția Tesla autopilot a fost denumită literalmente după termenul folosit în aviație. De asemenea, ce ziceți de Autobahn !?”

Toate vehiculele Tesla vin cu dotarea standard Autopilot, un sistem avansat de asistență pentru șoferi. Versiunea mai avansată și cu funcționare superioară se numește full self driving și include funcția de parcare Summon, precum și opțiunea Navigate on autopilot, un sistem de orientare activ care coordonează vehiculul inclusiv pentru schimbări ale benzii. Sistemul recunoaște și răspunde de asemenea și la semafoare.

Decizia instanței germane vine imediat după ce Elon Musk a afirmat în cadrul World Artificial Intelligence Conference din Shanghai că Tesla lucrează la tehnologia care va asigura autonomia de nivel 5, mai noteaza Reuters. Autonomia de nivel 5 înseamnă că vehiculele nu vor mai avea nevoie de prezența unui șofer în spatele volanului și, de fapt, nici de volan.

Foto: Wikipedia

Etichete