Pe 04.05.2018 Asociația Pro Infrastructură a câștigat primul proces intentat CNAIR ca urmare a refuzului de a ne pune la dispoziție actul prin care s-a reziliat/”a încetat parțial” contractul semnat cu asocierea Salini-Impregilo pentru lotul 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva.
Am explicat de nenumărate ori de ce este important felul în care s-a scos din contract Secțiunea E (Margina-Holdea), cea care conține vestitele tuneluri “pentru urși”.
Deși legislația este clară și fermă, conducerea CNAIR, în frunte cu Directorul General Ștefan Ioniță, abuzează și încalcă legea cu bună știință, arătând respect zero față de cetățeni, dând dovadă de incompetență crasă, dispreț, nepăsare și rea-voință prin invocarea de argumente stupide, ilogice și fără suport legal care, desigur, nu stau în picioare în fața instanțelor de judecată, așa cum tocmai s-a decis în speța noastră.
Este o mică-mare victorie a societății civile (și a bunului simț) prin care Tribunalul București recunoaște dreptul nostru de a primi aceste documente. Hotărârea nu este definitivă, CNAIR putând face recurs în 15 zile. Cel mai probabil vor merge până la capăt, în loc să-și admită vina și să pună imediat în aplicare decizia instanței. Suntem însă convinși că și Curtea de Apel ne va da dreptate.
În acest moment avem pe rol un număr de șase (6) procese cu CNAIR (pe diverse spețe, cerând documente de interes public, printre care rapoarte intermediare din studiile de fezabilitate, grafice de lucrări sau procese verbale de recepție). În plus, avem și o acțiune contra Ministerului Fondurilor Europene tot în urma unui refuz de a ne pune la dispoziție scrisoarea prin care Comisia Europeană critică și cere lămuriri despre proiectul Magistralei M6 de metrou (1 Mai-Aeroportul Henri Coandă).
Vom lupta în continuare pentru transparență! Ne vom strădui să vă aducem analize pertinente, bazate pe fapte și înscrisuri oficiale, asumându-ne misiunea de a vă explica precis, detaliat și echilibrat ce se întâmplă cu marile proiecte de infrastructură de transport din țară.
Foto: Asociația Pro Infrastructură