În articolul de astăzi vom discuta despre clauzele din asigurarea aferentă operațiunilor de cabotaj desfășurate pe teritoriul Germaniei.
Ca să stabilim contextul, trebuie să precizez că furturile cargo se situează la cote alarmante în Germania: aproximativ 26.000 de camioane pe an sunt implicate în astfel de incidente, valoarea estimata a mărfurilor sustrase în mod ilegal fiind de 1,3 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Asociația Germană de Asigurări (GDV).
Asigurarea nu acoperă doar cazurile de furt.
Aproximativ 900 milioane de euro provin din sancțiuni contractuale pentru:
– livrările realizate cu întârziere,
– costurile de reparare a daunelor produse,
– pierderi cauzate din alte motive decât furtul.
Care sunt informațiile privind valoarea despăgubirii menționate în asigurarea de răspundere civilă în Germania?
Acest lucru este specificat în clauza § 7a din Legea Güterkraftverkehrsgesetz (GüKG), care precizează că suma nu poate fi mai mare de 600.000 € pentru un singur incident și 1.2 milioane € pentru toate incidentele din perioada de asigurare.
Trebuie notat însă că suma garanției se aplică numai transporturilor efectuate cu vehicule de peste 3,5 tone.
Pentru transportatorii români este important de reținut că, pentru a benefica de despăgubiri, asigurarea de răspundere a operatorilor (OCP) este obligatorie (§ 7a (1) GüKG) și trebuie prezentata la cererea autorităților germane de control (articolul 7a alineatul (4)) .
Excluderea de la asigurare conform reglementărilor germane
Știm din experiența că există multe situații în care incidente aparent minore, precum lipsa ștampilei transportatorului de pe CMR-ul poate duce la anularea compensațiilor. Legiuitorul german a reglementat însa foarte clar situațiile în care asigurarea nu are acoperire.
Astfel, asigurarea menționată la articolul 7a alineatul (1) din GüKG trebuie să acopere răspunderea transportatorului conform dispozițiilor Codului Comercial German (HGB) și conține un catalog exhaustiv de excluderi.
Aceasta înseamnă că, în afară de excluderile expres menționate în lege, asigurătorul nu poate să-și introducă propriile sale motive sau situații de excludere a obligației de acoperire a daunelor.
Potrivit articolului 7a alineatul (3) din GüKG, numai cererile de despăgubire pentru următoarele daune pot fi excluse din asigurare:
– acțiunea a fost săvârșită în mod intenționat de operator sau de agenții săi;
– acțiunea a fost cauzata de dezastrele naturale generate de energia nucleară, de război, de conflicte civile, greve, blocări, acte de terorism și decizii ale autorităților sau instituțiilor, care rezultă în confiscarea mărfurilor de către o autoritate competentă.
Să nu uităm însă că în textul multor polițe de asigurare non-germane, există excluderi care depășesc limitele prevăzute de legea germană, ceea ce conduce la o mulțime de dispute.
Pentru a evita astfel de situații, trebuie să verificați în fiecare caz în parte, dacă condițiile de asigurare pe teritoriul Germaniei acoperă răspunderea transportatorului în conformitate cu prevederile Codului Comercial German (HGB) și clauza §7a din Legea germană privind transportul rutier de mărfuri (GüKG) care stabilește excluderile admise.