Cum minimizăm riscurile asociate pătrunderii pasagerilor clandestini în vehicul? (II)

Puteți citi articolul în 7 minute

Dacă în prima parte a articolului am discutat despre posibilele situații în care ne confruntăm cu consecințele pătrunderii refugiaților sau pasagerilor clandestini în camion, astăzi vom discuta despre modalitățile concrete de prevenție a acestor situații.

După cum am scris în articolul anterior, majoritatea situațiilor în care un pasager clandestin pătrunde cu succes în camion nu au loc în imediata vecinătate a porturilor sau punctelor de frontiera, ci la o distanță de câteva zeci până la aproximativ 150 km înainte de aceste puncte.

Prin urmare, este necesar să evitați să faceți pauze cu până la 200 km înainte de punctul de trecere planificat. Chiar dacă acest lucru ar implica necesitatea de a face o pauză scurtă mai devreme decât este cerut de reglementările în vigoare.

În cazul remorcilor cu uși, doar lacătul „de firmă” nu va fi suficient. Nu știu dacă știți că cele mai multe lacăte standard pentru remorci au … aceeași cheie universală. O idee bună ar fi un lacăt simplu, rezistent, sau o bară anti-efracție.

De asemenea, este recomandat să fixați prelata corespunzător și să o sigilați cu un număr corespunzător de sigilii (conform Certificatului de Declarație Vamală) chiar dacă acest lucru nu este solicitat de către expeditor.

Senzorul de mișcare pentru semiremorci – astfel de mecanisme simple sunt disponibile începând de la doar 100 RON. Soluțiile mai complexe (de exemplu cele care, în cazul detectării mișcării, pot trimite un SMS către șofer, dispecer și proprietarul companiei de transport) costă între 1.000 și 1.500 de RON – o sumă mai mică decât cele 2.000 de lire sterline pe care le-ați putea plăti pentru o amendă.

O practică bună este reprezentată de fotografierea stării sigiliilor/prelatelor/închizătorilor atunci când părăsiți vehiculul pe puntea feribotului și verificarea stării semiremorcii înainte de plecarea de pe feribot.

În plus, pentru a facilita orice eventual recurs la sancțiunea primită, trebuie să respectați reglementările Border Force, și anume:

  • Remorca nu trebuie să aibă o prelungire a prelatei mai mare de 25 cm.
  • Remorca trebuie blocată imediat după încărcare. Înainte de a închide remorca, șoferul trebuie să verifice că nu se ascunde nimeni în aceasta și să înregistreze efectuare unei astfel de verificări.
  • Nu trebuie să existe posibilitatea unei alte intrări în remorcă.
  • Dacă pentru securizarea remorcii folosim alte sigilii decât sigiliile vamale înscrise în documentele de transport, aceste sigilii trebuie să aibă numere de serie care, la rândul lor, trebuie să fie înregistrate de conducătorul auto în documente. Prețurile sigiliilor încep de la 1,50 RON net/bucată, așa că nu merită să faceți economie.
  • Înainte de a intra pe teritoriul Marii Britanii (și în zona de control desemnată situată în portul din partea Franței), verificați starea tuturor încuietorilor, corzilor, curelelor, sigiliilor și prelatelor. De asemenea, verificați dacă numerele sigiliilor se potrivesc cu numerele înregistrate în documente.
  • Verificați plafonul autovehiculului și toate compartimentele de depozitare externe (cutii mari de scule, etc.), precum și spațiul din spatele cabinei.

În plus, conform reglementărilor Border Force (Civil Penalty – Code of practice, pct. 1.3):

  • Vehiculele care intră în Marea Britanie trebuie verificate periodic pentru a se asigura că nimeni nu a intrat în interiorul acestora, mai ales după opririle în care vehiculul a rămas nesupravegheat.
  • În vehicul trebuie să existe un document care să detalieze sistemul utilizat pentru  împiedicarea intrării persoanelor neautorizate în vehicul; trebuie să fie posibilă prezentarea promptă a unui astfel de document, la cererea unui ofițer al serviciilor vamale, în cazul unei situații de răspundere penală.
  • În vehicul trebuie să existe un raport care să conțină o descriere detaliată a tuturor controalelor efectuate. Dacă este posibil, conținutul unui astfel de raport ar trebui confirmat de o terță parte care a asistat la inspecție sau a efectuat-o după consultarea cu proprietarul, chiriașul sau șoferul, deoarece raportul va avea apoi o valoare probatorie mai mare.
  • Proprietarii, chiriașii și conducătorii auto pot solicita terților să efectueze inspecțiile necesare în numele lor, dar vor rămâne totuși răspunzători și vor putea fi sancționați în cazul neasigurării unui sistem eficient sau a implementării corecte a acelui sistem într-o anumită situație.
  • Dacă verificările efectuate indică faptul că siguranța vehiculului ar fi putut fi compromisă sau dacă proprietarul, chiriașul sau șoferul au alte motive de suspiciune că persoane neautorizate au pătruns în vehicul, toate aceste circumstanțe trebuie raportate cât mai curând posibil poliției din țara în care s-a produs situația sau, în ultimă instanță, în timpul controlului pașapoartelor în portul de îmbarcare. În cazul existenței unor dificultăți, proprietarii, chiriașii și șoferii ar trebui să solicite avizul Serviciului de Frontieră din  portul de destinație.

O mulțime de lucruri de reținut, nu? Da, dar acestea vă pot salva de amenzi în valoare de câteva mii de lire sterline – iar în cazul șoferilor, ar putea chiar să-l salveze de închisoare. Acest argument ar trebui să-i convingă chiar și pe șoferii care opun rezistență.

La final – câteva informații despre legislația britanică

Trebuie să precizam că, în practică, cuantumul amenzilor aplicate este mult mai mic decât cele 2.000 de lire sterline menționate mai sus. Aceste amenzi variază, de obicei, între 500 și 600 de lire sterline pentru un imigrant. Putem să evităm chiar și aceste sancțiuni dacă respectăm reglementările menționate mai sus. În conformitate cu paragraful 34 (3) al Decretului privind imigrația și acordarea azilului:

(…) în cazul în care cineva este acuzat că a făcut obiectul sancțiunii prevăzute la alineatul (32) din prezenta lege pentru transportul ilegal al unei persoanei peste granița Regatului Unit, el poate, în apărarea sa, să demonstreze că:

  • nu a știut și nu avea motive întemeiate să suspecteze că persoana care a trecut ilegal granița a fost sau ar fi putut fi ascunsă la bordul vehiculului,
  • vehiculul era echipat de un sistem eficient al cărui scop era de a împiedica transportul persoanelor care trec ilegal frontiera; în acest caz, persoana sau persoanele responsabile de funcționarea acestui sistem și-au îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle. „

 

Etichete