Organizația patronală olandeză FNV a prezentat recent în cadrul unei conferințe de presă un documentar tulburător despre condițiile de lucru ale șoferilor est-europeni, în care accentul cade pe exploatarea acestora de către angajatorii vestici.
FNV (Federația Sindicatelor Olandeze) este cel mai mare sindicat din Olanda, având peste un milion de membri.
Din documentarul prezentat recent de organizație reiese că transportatorii vest-europeni încalcă legile și reglementările în mod sistematic, de ani buni. Șoferii sunt astfel exploatați și trebuie să lucreze în condiții inumane, după cum reiese din cercetarea extinsă efectuată de echipa FNV.
Cercetarea, care a durat luni întregi, a vizat practicile ilegale – sau la limita legalității – din domeniul transporturilor. Zeci de șoferi din diferite țări au fost intervievați.
Concluzia? “Există fraude în diverse arii ale sectorului de transporturi rutiere: fraude privind contribuțiile la asigurările sociale, încălcări sistematice ale perioadelor de conducere și de odihnă, contractul colectiv de muncă este eludat și tahograful este manipulat“, spune Edwin Atema, reprezentant al FNV.
“Fie că vorbim despre angajatori precum Mercedes, Volkswagen, Renault sau Jaguar, practicile ilegale sunt generalizate. Am întâlnit și șoferi care sunt remunerați cu 0,76 cenți pe oră.” a adăugat Atema, citat de portalul olandez eenvandaag.nl.
“Sediile virtuale sunt îngrijorător de frecvente”
Companiile care au sedii doar pe hârtie sunt foarte numeroase.
Un exemplu identificat de FNV este compania de transport De Rooy, dar nu este un caz izolat.
“Șoferii care conduc cele peste 450 de camioane ale companiei sunt în principal din România și Ucraina, lucrează săptămâni întregi în Europa de Vest, dar sunt asigurați social în Polonia prin filiala poloneză a companiei De Rooy.”
Dar problemele nu se opresc aici. “Când am vizitat biroul De Rooy din Varșovia, am ajuns într-un complex de apartamente. Doamna care a deschis ușa ne-a spus că De Rooy are doar un birou virtual acolo.” a mai declarat Atema.
Încă o statistică îngrijorătoare: din o mie de șoferi care lucrează în Olanda, aproximativ 99% sunt angajați de subsidiare-fantoma din estul Europei ale companiilor vest-europene.
Compania de transport Ewals Cargo, care transportă piese către fabricile BMW, Volvo, Volkswagen și Renault, conform FNV, folosește practici similare.
Potrivit propriilor declarații, compania are 1000 de șoferi, din care numai 14 se află pe statele de plată ale filialei din Olanda a companiei. Ewals mai spune că are 3600 de remorci, dar doar 8 dintre acestea sunt înregistrate în Olanda.
Potrivit FNV, cea mai mare parte a activităților – cel puțin pe hârtie – are loc în Europa de Est. Șoferii de la Ewals au arătat reprezentanților FNV documente în care se precizează că salariul lor este € 10- € 13,50 pe oră. În realitate, șoferii au mărturisit că primesc un salariu lunar brut de 300 EUR.
FNV își propune să acționeze în instanta companiile identificate cu abuzuri, solicitând și plata retroactiva a remunerației corecte pentru șoferi. Dar, potrivit sindicatului olandez, nu doar transportatorii sunt de vina ci și clienții lor finali.
“Ei externalizează aceste operațiuni și doresc întotdeauna prețul cel mai mic”, spune Atema. “Transportatorii care încalcă legea ne spun: pentru a avea tarife competitive, trebuie să încălcăm legea”. Prin urmare, FNV trage la răspundere și clienții finali.
DAF, Volkswagen, BMW, Daimler, Jaguar, LandRover, CNH Industrial, Volvo, Scania, Grupul PSA (Peugeot, Citroen, Opel) și Tesla – toți au primit scrisori din partea sindicatului.
Adresându-se direct clientului final, sindicaliștii speră să rezolve la nivel sistemic aceste practici ilegale, abordând cauza principală a acestora: presiunea foarte mare pe transportatori de a menține costurile la un nivel extrem de mic. Reacția companiilor a fost, aşa cum era de așteptat, destul de vagă.
Conform FNV, reprezentanții DAF au declarat: “Colaboratorii noștri sunt obligați prin contract să respecte legea.”
Așadar, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă, aceste practici par destul de bine înrădăcinate în industria europeană de transporturi și, cel mai probabil, va fi nevoie de măsuri legislative concrete care să le combată. Întrebarea este, însă: există în mod realist șanse ca lucrurile să se schimbe prea curând? Dacă ne uităm cu atenție la noile propuneri legislative din Directiva Detașării și cele din Pachetul de Mobilitate, răspunsul pare să fie unul negativ.
Materialul documentar poate fi vizionat (în limba engleza) aici:
Exploitation across Europe in road transport supply chain automotive industry
Uitbuiting bij de Europese wegtransporten van de automotive industrie. Wij deden maandenlang onderzoek en brachten dit in beeld – Exploitation across Europe in road transport supply chain automotive industry.
Posted by FNV Vakbond on Friday, October 5, 2018