TransInfo

Germania extinde rețeaua de drumuri pentru vehicule grele

Puteți citi articolul în 3 minute
|

9.01.2018

Din 29 decembrie 2017, în Germania au fost demarcate rute pentru camioane cu lungimi între 18 și 25 de metri. Rețeaua de drumuri pentru astfel de vehicule cuprinde 15 din cele 16 state federale, exceptând Berlinul, oraș cu statut de land.

Această rețea va contribui, printre altele, și la protecția mediului.

De la începutul anului trecut, vehiculele grele se pot deplasa în Germania doar pe anuite drumuri indicate de ministerul transporturilor. Lista lor este actualizată permanent.

Toate land-urile verifică  în mod constant cerințele companiilor privind gradul de adecvare a acestora și le raportează guvernului federal.

În funcție de aceste raportări, Ministerul Transporturilor din Germania introduce și publică modificările în regulament, iar la 29 decembrie 2017 a intrat în vigoare al 8-lea amendament.

Mai jos, cele mai importante modificări din care rezultă că:

  • Nadrenia-Palatynat și Saarland au permis deplasarea camioanelor lungi universale de tip 1, cu lungimea totală de 17,80 m,
  • Saxonia-Anhalt a admis, de asemenea, aceste vehicule în trafic, ele fiind interzise până acum.
  • Renania de Nord – Westfalia și-au declarat, la rândul lor, trasee pentru toate vehiculele lungi de transport. Până acum permiteau accesul doar pentru cele de tip 1.

În urma testelor efectuate, Institutul Federal de Cercetare a Autostrăzilor (BASt) a admis definitiv în circulație camioane de tip 2 (cu lungimea totală de 25,25 m).

Acestea se pot deplasa pe traseele indicate de ministerul transporturilor.

Restricțiile de gabarit vor rămâne neschimbate. Masa totală admisă a camioanelor lungi nu poate depăși 40 de tone sau 44 de tone, în transportul combinat.

În toamna anului 2016, Institutul Federal de Cercetare a Autostrăzilor a publicat un raport al testelor la care au participat vehicule lungi.

Mai jos sunt prezentate cele mai importante rezultate:  

  • Două trasee pe distanțe lungi vor înlocui trei trasee ale camioanelor convenționale,
  • Economia de carburant crește de la 15 la 25 %,
  • Costurile de întreținere a infrastructurii sunt mai mici,
  • Se reduc emisiile de gaze.

Lista completă a traseelor disponibile pentru vehiculele lungi este aici.

Foto: iStock

Etichete