TransInfo

Google sistează furnizarea de informații din trafic din Ucraina prin aplicația Maps

Puteți citi articolul în 3 minute
|

2.03.2022

Gigantul american Google a decis să înceteze furnizarea de informații în timp real despre traficul din Ucraina.

Conform Reuters, Google a luat măsura dezactivării globale a serviciului de informații despre trafic Google Maps, precum și a informațiilor privind gradul de aglomerare în zonele urbane din Ucraina, pentru siguranța comunităților locale din țară. Compania mai informează că măsura a fost luată după consultarea cu autoritățile regionale.

Marile companii de tehnologie, inclusiv Facebook și Twitter, au declarat că au luat, la rândul lor, măsuri pentru a proteja securitatea utilizatorilor din regiune, dezactivând anumite categorii de conținut postate de conturi aparținând unor cetățeni ruși.

Reprezentanți ai Meta, compania care deține Facebook, au declarat că au identificat și dezactivat o serie de campanii postate pe platformă de către utilizatori din Rusia, direcționate către jurnaliştii și militarii ucraineni:

Au existat multe speculații privind anumite grupuri de cyberhacking din Rusia care folosesc platforma noastră pentru a ataca persoane din Ucraina(…) Am dezactivat aproximativ 40 de conturi ale unei rețele conduse de persoane din Rusia și Ucraina care încălcau politica noastră. Aceștia au dezvoltat site-uri web care se prezentau drept entități independente de știri, creând personaje cu identități false pe platformele de socializare, inclusiv Facebook, Instagram, Twitter, YouTube, Telegram și, de asemenea, pe platformele rusești Odnoklassniki și VK.” – a declarat Nathaniel Gleicher, șeful diviziei Politică de Securitate al Meta.

Meta mai spune că a alertat și alte companii din social media cu privire la constatările sale. Twitter și Google au declarat luni că au eliminat conturile implicate în campaniile identificate de Facebook. Meta a anunțat de asemenea planurile privind restricționarea accesului la instituțiile media de stat ruse RT și Sputnik în întreaga Uniune Europeană.

În același timp, conform Associated Press, Rusia a blocat accesul la platfoma Twitter pe întreg teritoriul țării, pentru a preveni accesul cetățenilor ruși la fluxul de informații venit din Europa și Ucraina.

Potrivit unui raport al grupului de monitorizare NetBlocks, toți operatorii majori de servicii de telecomunicații din Rusia, inclusiv Rostelecom, MTS, Beeline și MegaFon, au restrictionat accesul utilizatorilor la platforma Twitter. Cetățenii ruși pot accesa Twitter prin intermediul serviciilor VPN, dar conexiunile directe sunt restricționate.

Etichete